Uniunea Europeană a lansat astăzi trei proiecte noi pentru acordarea asistenței tehnice la reformarea sistemului justiției din Republica Moldova. Proiectele de asistență ale UE pentru domeniul de reformare a sectorului justiției au drept scop sprijinirea sistemului judiciar, instituțiile de urmărire în justiție și de investigație preliminară din Republica Moldova, și sistemele de executare, penitenciare și de probațiune în procesul lor de reformă.
Cu ocazia evenimentului de lansare, șeful Delegației UE în Republica Moldova, Pirkka Tapiola, a menționat: “O funcționare mai bună a sectorului justiției este fundamentală pentru încrederea investitorilor. Ne așteptăm ca proiectele recent lansate de Asistență tehnică finanțate de UE va da un impuls suplimentar pentru punerea în aplicare a reformei în domeniul justiției. Un sistem de justiție mai responsabil, transparent și independent va avea un impact pozitiv asupra vieții de zi cu zi a tuturor moldovenilor. Este timpul să se pună în aplicare reforme structurale majore în sectorul justiției.”
”Am fost conștienți din start că, pentru a obține schimbări în domeniu și pentru a spori profesionalismul tuturor celor implicați în actul justiției, vom avea nevoie de implicarea partenerilor noștri externi. Suntem în plin proces de aplicare a Strategiei de reformare a sectorului justiției – un document ambițios, cu o abordare sistemică a problemelor. Deși la nivel de sistem deja s-au produs multe schimbări, oamenii mai așteaptă să simtă toate aceste schimbări”, a afirmat premierul Iurie Leancă..
Ministrul Justiției, Oleg Efrim, a mulțumit Uniunii Europene pentru susținerea continuă și suportul pe care-l oferă la implementarea reformelor din justiție. ” De la demararea reformei până în prezent am reușit să realizăm multe schimbări pozitive în domeniu, dar mai avem de lucru. Sunt sigur că proiectele de asistență tehnică vor genera idei noi, vor accelera implementarea obiectivelor pe care ni le-am propus și ne vor ajuta să punem presiune acolo unde aceasta este necesară, pentru a avea o justiție integră și profesionistă”, a subliniat ministrul Oleg Efrim.
Sprijinul financiar suplimentar, oferit de Uniunea Europeană prin intermediul a patru proiecte în curs de asistență tehnică, este de 10 milioane de euro. Primul proiect – „Suport în coordonarea reformei în sectorul justiției din Moldova”, a fost lansat în aprilie 2013.
Reforma în sectorul justiției este una dintre prioritățile-cheie ale cooperării Uniunea Europeană-RepublicaMoldova și constituie baza pentru dezvoltarea fructuoasă a țării în cadrul Acordului de Asociere cu UE. Amintim că UE oferă sprijin bugetar direct pentru punerea în aplicare a acțiunilor și reformelor prevăzute în Strategia de Reformă a Sectorului Justiției 2011-2016, care se ridică la 60 de milioane de euro. În afară de aceasta, se acordă asistență tehnică și sprijin de înfrățire diferitor instituții și agenții din Moldova în sectorul justiției, în cadrul Inițiativei Politicii Europene de Vecinătate, cu o valoare totală de finanțare de 10 milioane de euro.
Dina Roşca