În cadrul şedinţei Cabinetului de miniştri, Prim-ministrul Pavel Filip, referindu-se la acțiunile de combatere a corupției, care au avut loc în punctele de trecere a frontierei Leușeni și Sculeni, a menţionat că lupta cu acest flagel este una dintre prioritățile programului de guvernare. ”Corupția este cea mai mare constrângere a Republicii Moldova, când vorbim despre faptul că nu avem suficienți bani în buget”, a punctat Pavel Filip, potrivit unui comunicat de presă.
Şeful Executivului a precizat că reforma administrației centrale are scopul de a schimba actuala stare de lucruri, în care multi dintre funcționării bine pregătiți au fost determinați sa plece în sfera privata, ori peste hotare, pentru un salariu mai bun. „Funcționari publici slabi, înseamnă instituții slabe și o administrare proastă a statului. Este un lanț care trebuie să ne îngrijoreze și un cerc vicios ce trebuie rupt. Administrația statului trebuie să devină mai puternică, cu funcționari bine plătiți, care vor produce și politici mai bune, ce odată implementate vor asigura dezvoltarea economică a statului”, a declarat Prim-ministrul.
În acest context, Premierul a solicitat Ministerului Finanțelor și Ministerului Muncii Protecției Sociale și Familiei, să analizeze posibilitatea modificării legislației în domeniul salarizării, astfel încât să se realizeze optimizări în instituții, dar și să fie stimulată meritocrația. „Cei care lucrează bine, sunt profesioniști și onești, trebuie să aibă și salarii bune”, a specificat Pavel Filip.
Premierul a menţionat că noua legislație trebuie să prevadă o remunerare corespunzătoare a celor care aduc venituri la buget prin eficiența lor şi a cerut Ministerului Afacerilor Interne, celui al Finanţelor şi altor instituţii de profil să facă o analiză amplă a întregului sistem, dar şi să prezinte propuneri privind modul de optimizare a activităţii Serviciului Vamal, Inspectoratului Fiscal și a Poliţiei, pentru a determina mai mult angajații acestor instituții să fie corecți și eficienți în deservirea cetățeanului. „Aceste instituții sunt cele, cu care în primul rând se confruntă cetățeanul și prin intermediul cărora este percepția cea mai mare a corupției. De aici ne pornim și apoi ne vom orienta și spre alte domenii”, a conchis Prim-ministrul.
Diana Munteanu
E foarte bine ca sau arestat toti acei vamesi, acum cei onesti trebuie sa fie remunerati foarte bine ca sa nu mai recurca la ilegalitati.
Trebuie sa se faca raiduri de arestari si la celelalte Vame pentru a fi arestati iar altii eliberati din functie in caz ca au incalcat legea, iar cei ramasi sa fie remunerati pentru a nu incalca legea si ei.
Ca tare asa trebuie de stimulat vamesi sa lukreze cinstit si onest. Desi coruptia asta la vama e o existenta si e greu de luptat cu ea.