Prim-ministrul, Iurie Leancă, a făcut o declarație privind situația de la Banca de Economii. Șeful Guvernului anunță că a dispus o investigație cu angajarea unor companii internaţionale pentru a evalua exact care este situația în sistemul bancar, și, în mod special, la BEM și a vedea dacă au fost comise astfel de scheme frauduloase sau a fost vorba de management incorect, sau de abuz de putere.
Într-o declarație oficială emisă de Guvern, premierul precizează că „în ultima perioadă se fac tot felul de speculații pe marginea sistemului bancar și, în mod special, a situației de la Banca de Economii. Aș vrea să fac câteva precizări în acest sens. În primul rând, pe durata mandatului în calitatea de Prim-ministru am semnalat existența unor probleme în sectorul bancar din Republica Moldova şi am vorbit despre necesitatea unui audit extern şi credibil al întregului sistem, pentru a vedea exact unde sunt aceste probleme de sistem și vulnerabilități.
În ceea ce priveşte Banca de Economii, cunoaștem că, acum o săptămână, Banca Naţională a ajuns la concluzia asupra necesității preluării administrării directe a Băncii de Economii și, în acest context, dar și ținând cont de aceste speculații care se fac pe subiectul respectiv, vreau să remarc două elemente.
În primul rând, pornind de la faptul că datoria noastră este să facem așa încât să protejăm depunerile cetățenilor din Republica Moldova, vreau să comunic cetățenilor un lucru foarte clar – salariile lor, pensiile, depozitele și orice alte plăți sunt sigure.
Totodată, este limpede, așa cum spuneam la început, că sistemul nostru bancar este destul de slab, destul de vulnerabil. Iar cauzele acestei vulnerabilităţi trebuie căutate la noi, în R. Moldova, în deciziile luate sau poate care nu au fost luate la timp de instituţiile abilitate în acest sens, poate din management fraudulos sau defectuos în unele bănci.
Pe acest motiv, pe parcursul acestui an, am avut mai multe ședințe a unicei platforme pe care o puteam folosi în calitate de Prim-ministru – Comitetul de Stabilitate Financiară – pentru a analiza situația, pentru a evalua care sunt riscurile, pentru a dispune instituțiilor abilitate să investigheze aceste situații și acuzații care au fost făcute.
De asemenea, prin angajarea răspunderii Guvernului în luna iulie, am acordat mai multe împuterniciri Bănii Naţionale, astfel încât să dispună de instrumente pentru intervenție promptă, dar și pentru monitorizarea evoluțiilor din sistem.
Acum, în momentul în care Banca Națională a preluat administrarea directă a BEM, sigur că se impune o verificare minuțioasă a situației din Banca de Economii. În acest context, ajung la a doua datorie a noastră – să facem ordine în sistemul bancar.
Pe acest motiv, am dispus o investigație cu angajarea unor companii internaţionale cu credibilitatea necesară, dar și cu competența necesară, pentru a evalua exact care este situația în sistemul bancar și, în mod special, la BEM și a vedea dacă au fost comise astfel de scheme frauduloase sau a fost vorba de management incorect, sau de abuz de putere. Totodată, am solicitat partenerilor noștri americani şi europeni să ne sprijine activ acum în investigarea acestor soluții și în cazul în care se va descoperi că, într-adevăr, astfel de scheme au avut loc sau a fost vorba de un management incorect sau fraudulos, atunci cei care s-au făcut vinovați de așa ceva să fie trași la răspundere.
Concomitent, am dat dispoziție foarte clară instituţiilor de drept din R.Moldova să investigheze și ele tot ce s-a întâmplat în ultima perioadă în sistemul bancar și, la fel, în cazul în care se va stabili că cineva premeditat a prejudiciat interesele băncilor, statului, cetățenilor să fie tras la răspundere”.
Elena Cojocaru