“Drumul spre Uniunea Europeană nu este ușor, dar cu siguranță că fiecare efort se merită. Anume valorile și principiile europene sunt cele care trebuie să fie asimilate de R. Moldova și cetățenii ei. O justiție corectă, echitabilă este ceea ce țara noastră are nevoie ca aerul, iar UE anume asta și oferă. Dovadă este decizia din 12 aprilie 2016 de către Curtea de Apel din Paris (Franța), prin care a fost casată sentința arbitrară adoptată de Arbitrajul Comercial Internaţional Ad-Hoc din Paris din data de 25 octombrie 2013 prin care s-a dispus încasarea din bugetul Republicii Moldova suma aproximativă de 593 milioane lei. Banii erau pretinși pentru investițiile efectuate de către compania ucraineană ”Energoalians”, inclusiv procentele la aceasta, cît și suma de 540 mii de dolari – cheltuieli pentru serviciile de avocați și onorariile pentru instanța de arbitraj”. Astfel începe noua postare pe blog a ministrului Transporturilor și Infrastructurii Drumurilor, Iurie Chirinciuc.
Ministrul notează că, potrivit deciziei din 12 aprilie 2016, sentința din 25 octombrie 2013 a fost recunoscută drept ilegală, menționîndu-se că, la soluționarea litigiului s-au comis grave încălcări. De altfel, decizia din 25 octombrie 2013 este una fără precedent, în condiţiile în care arbitrul din partea Republicii Moldova, Victor Volcinschi, a susţinut poziţia companiei ”Energoalians”, în timp ce preşedintele instanţei, arbitrul francez Dominic Pellew, a avut o opinie separată.
În numele Ministerului Transporturilor și Infrastructurii Drumurilor (MTID) și al său personal, ministrul a mulțumit „tuturor celor implicați în rezolvarea prezentului litigiu, pentru că au reacționat prompt și au contribuit nemijlocit la soluționarea justă a acestuia”.
„M-am convins încă o dată de faptul că justiția în Uniunea Europeană se înfăptuiește corect, transparent și este un exemplu demn de urmat”, a precizat Chirinciuc.
Liberalul mai spune că, în privința arbitrului din partea Republicii Moldova, Victor Volcinschi, care a susţinut poziţia companiei ”Energoalians”, se va face un demers prin care se va solicita examinarea legalității acțiunilor întreprinse de acesta în calitatea sa de arbitru în cauza data, la Arbitrajul Comercial Internaţional Ad-Hoc din Paris.
“Grație deciziei Curții de Apel din Paris din 12 aprilie 2016, vor fi deblocate conturile Î.S. ”MoldAtsa”, întreprindere responsabilă de dirijarea aeronavelor ce survolează spațiul aerian al RM, conturile căreia de aproximativ un an sunt blocate din cauza acestui diferend”, a mai comunicat ministrul pe blog.
Elena Ivanov