Inspecția judiciară este un organ din subordinea Consiliului Superior al Magistraturii care își desfășoară activitatea în conformitate cu competențele legale. Astfel, în scopul exercitării atribuțiilor sale și conform prevederilor legale, Inspecția judiciară pe parcursul anului 2016, a verificat activitatea organizatorică privind efectuarea justiției în 12 instanțe judecătorești, și anume, Judecătoriile: Centru, mun. Chișinău, Telenești, Sîngerei, Ocnița, Glodeni, Călărași, Nisporeni, Edineț, Dubăsari, Taraclia, Basarabeasca şi Cimișlia.
Potrivit unui comunicat de presă, obiectivele controalelor au constat în verificarea organizării şi coordonării eficiente a activităţii instanţelor judecătoreşti, perfectării şi realizării procedurilor de personal, planificării şi executării bugetului instanţei, evidenţei materialelor, dosarelor civile, penale, contravenționale şi respectării procedurii la examinarea acestora, activităţii judecătorului de instrucție, utilizării Programului Integrat de Gestionare a Dosarelor (PIGD) şi sistemelor audio (Femida), modului de soluționare a plângerilor şi sesizărilor, activităţii de grefă, registratură și arhivă.
O altă competenţă atribuită Inspecţiei judiciare constă în examinarea petițiilor cetățenilor în probleme ce țin de etica judiciară, adresate Consiliului Superior al Magistraturii şi verificarea sesizărilor privind faptele care pot constitui abateri disciplinare. În acest sens, este necesar de menţionat că în perioada de 01 ianuarie – 31 decembrie 2016, Inspecției judiciare i-au fost repartizate spre examinare 325 petiții și 1687 sesizări.
Majoritatea sesizărilor examinate în anul 2016, s-au referit la dezacordul cu hotărârile, încheierile și deciziile instanțelor judecătorești, adoptarea hotărîrilor ilegale, încălcarea normelor imperative ale legislației în procesul de înfăptuire a justiției, conduita judecătorilor, încălcarea termenului de redactare a hotărârilor, încălcarea termenului rezonabil de soluționare a cauzelor, modul de repartizare a cauzelor parvenite în instanță, refuzul de a elibera copiile de pe actele judecătorești, conform solicitărilor, inclusiv în limba rusă,
În rezultatul verificării sesizărilor, pe parcursul anului 2016 au fost emise:
o 1363 decizii de respingere,
o 168 decizii de restituire,
o 3 decizii de încetare a procedurii (la cererea petiționarului).
Totodată, au fost prezentate completelor de admisibilitate:
o 108 rapoarte şi
o 4 rapoarte suplimentare, ceea ce constituie 6,9 % din numărul total de sesizări examinate.
Potrivit art. 19 din Legea cu privire la răspunderea disciplinară a judecătorilor, Inspecția Judiciară, ca subiect de sesizare poate să se autosesizeze în privința faptelor, care le-au devenit cunoscute în exercitarea drepturilor sau atribuţiilor de funcţie ce le deţin sau în baza informațiilor difuzate de mass-media.
Astfel, pe parcursul anului 2016, Inspecția Judiciară s-a autosesizat în10 cazuri pe faptele cunoscute, din diferite surse, cu privire la activitatea sistemului judecătoresc, cu verificarea acestora și adoptarea soluțiilor, conform legii.
De asemenea, pe parcursul anului 2016, Inspecția judiciară a verificat23 demersuri ale Procurorului General a Republicii Moldova, care au avut ca obiect eliberarea acordului Consiliului Superior al Magistraturii la pornirea urmăririi penale împotriva judecătorilor.
Tot Inspecția judiciară a verificat temeiul respingerii de către Președintele Republicii Moldova a candidaturilor propuse de Consiliul Superior al Magistraturii pentru:
– numirea în funcția de judecător la Judecătoria Rezina;
– numirea în funcție de vicepreședinte la Curtea de Apel Comrat.
– numirea în funcția de președinte la Curtea de Apel Cahul.
În rezultatul verificărilor efectuate de Inspecția judiciară au fost întocmite 3 note informative, care au fost examinate în cadrul ședințelor plenare ale Consiliului Superior al Magistraturii.
Dina Roșca