Formarea unei noi generații de lideri sindicali, care vor contribui la dezvoltarea mișcării sindicale prin abordări inovative, inspirate de modelul sindicalismului european, este unul din principalele obiective ale Confederației Naționale a Sindicatelor din Moldova. Despre aceasta a comunicat miercuri, 9 septembrie, Oleg Budza, președintele CNSM, la lansarea proiectului “Școala Sindicală a Proiectelor”.
Proiectul dat urmărește să contribuie la consolidarea capacităților organizațiilor sindicale, participarea civică prin formarea membrilor de sindicat, dezvoltarea competențelor funcționale, sociale și profesionale ale cadrelor sindicale, prin organizarea unui șir de activități de instruire în perioada septembrie 2015-iunie 2016.
Oleg Budza a îndemnat tinerii să fie activi și să aibă mai multă inițiativă, menționând că autorii celor mai reușite proiecte, care vor fi create în cadrul acestei școli, vor fi premiați.
Martin Angerbauer, expert în cadrul Confederaţiei Naționale a Sindicatelor din Austria (OGB), a menționat că sindicatul austriac are o colaborare fructuoasă cu organizațiile sindicale din Moldova de mai mulți ani. El s-a arătat încrezut că și proiectul “Școala Sindicală a Proiectelor” va fi unul reușit.
Prezentă la lansare, Ana Selina, președintele Federației Sindicatelor Lucrătorilor din Sfera Deservirii Sociale și Producerii de Mărfuri ”SINDINDCOMSERVICE”, a precizat că prin intermediul acestui proiect tinerii vor avea posibilitatea să-și implementeze ideile, însă pentru aceasta trebuie să fie dornici să valorifice această oportunitate.
“Școala Sindicală a Proiectelor” este implementată de CNSM în cadrul Institutului Muncii, cu suportul ai Agenţiei pentru Dezvoltare Austriacă, Confederaţiei Naționale a Sindicatelor din Austria (OGB) și al Fundaţia Friedrich Ebert.
Elena Ivanov