Prim-ministrul Dorin Recean a vorbit despre măsurile aprobate de Guvern în ultima perioadă pentru a susține producătorii agricoli, informează PROVINCIAL.
Potrivit oficialului, în perioada 2020-2023, din buget au fost alocate 6 miliarde de lei. Cea mai mare sumă, și anume 2 miliarde de lei – în anul 2023.
„Pe tot parcursul anului 2023, am avut un dialog constant cu agricultorii. Cele mai multe discuții le-am purtat cu una din cele 30 de asociații din domeniul agriculturii, care reprezintă un număr limitat de producători de cereale, orientați spre export”, a menționat el.
De asemenea, Dorin Recean a spus că, în 2023, pentru cei afectați de criza din 2022, au alocat către 200 de milioane de lei, adică: 2,161 producători au primit câte 1,240 de lei la hectar.
„În 2023, am rambursat acciza la motorină pentru 3,187 producători, în sumă totală de 140 de milioane de lei.
La solicitarea producătorilor de cereale, în 2023, a fost stopat importul de cereale din Ucraina.
În 2023, au fost plătite subvenții în agricultură de 1.6 miliarde de lei. Toți agricultorii și-au primit banii mai repede decât anterior.
Tot în 2023, producătorilor le-a fost facilitată utilizarea mijloacelor din contul TVA. În 2022, restituirea TVA a fost de 3 milioane de lei, iar în 2023 – de 326 de milioane.
În 2024, am alocat 1.6 mlrd de lei din fondul general de subvenționare.
În plus, statul a împrumutat 1.5 miliarde lei pentru granturi în agricultură: 1 miliard – pentru granturi în sectorul zootehnic și pentru pomicultură și încă 500 de milioane – pentru reabilitarea sistemelor de irigare”, a mai enumerat oficialul.