Astăzi, Directorul General al Serviciului Vamal, Vitalie VRABIE, a realizat o vizită de lucru efectivului Biroului Vamal Chișinău. Toți șefii de secții, șefii de posturi inclusiv conducerea nemijlocită a biroului vamal au fost într-o discuție cu Directorul General, în cadrul căreia fiecare a avut posibilitatea să înțeleagă și să audă prerogativele și prioritățile instituției pentru perioada următoare.
A fost atenționat fiecare din cei prezenți asupra faptului, că toate schemele necinstite, toate metodele ilegale, ”pînă aici au fost”, căci sistemul vamal al RM urmează să fie unul modern, transparent, imparțial și corect. Autorității vamale într-un stat îi revine un rol important și noi respectiv urmează să facem față tuturor provocărilor cu o doză maximă de profesionalism.
Mesajul transmis a fost unul clar: VAMA Republicii Moldova trebuie să fie doar cu angajați integri, profesioniști, cinstiți și onești, iar cei ce nu se încadrează în aceste caracteristici nu se vor regăsi pe viitor în instituția dată.
În ziua de astăzi fiecare are posibilitatea să activeze cinstit, dar în fond fiecare-și alege calea proprie, noi vom susține specialiștii onești și integri și nu-i vom accepta pe cei ce stăpânesc fărădelegile, mită, corupția, contrabanda și schemele criminale.
Biroului Vamal Chișinău îi revine un rol important la capitolul încasării taxelor și obligațiilor vamale, astfel neregulile admise în determinarea valorii în vamă, originea mărfurilor și contrafacerea au un impact esențial și anume din acest considerent, bunei activități i se va acorda o atenție sporită.
De menționat, că toate intervențiile de ultimă oră nu vor afecta desfășurarea corectă a activității agenților economici, mai mult față de toți va fi aplicată uniform și imparțial legislația vamală.
La ședință a fost prezent și Rosario de Blasio, consilierul de rang înalt în domeniul vamal al Misiunii Uniunii Europene de Consiliere în Politici Publice pentru Republica Moldova. Dlui a susținut cele expuse de Directorul general al Serviciului Vamal și a remarcat, că va acorda toată susținerea metodologică în implementarea reformelor inițiate în vederea efecientizării întregului sistem vamal al RM.
Dna Natalia Ciumacenco, șefa Direcției valoare în vamă și clasificarea mărfurilor, a semnalat asupra problemelor depistate în domeniul dat de activitate și a solicitat responsabilitate maximă, căci de la faptul cum se clasifică marfa, ce taxe vor fi încasate din valoare mărfii, depinde cuantumul sumelor încasate la buget.
La finalul ședinței, Directorul General le-a mulțumit celor prezenți la ședință și a reiterat pentru toți, că Serviciul Vamal al Republicii Moldova este o instituţie din sistemul organelor de drept şi de securitate a statului avînd misiunea de a asigura securitatea economică a ţării prin colectarea eficientă a taxelor şi impozitelor, combaterea fraudelor vamale, facilitarea comerţului internaţional şi protejarea societăţii.
Dina Roșca