În prezent, supermarketul ne oferă posibilitatea de a cumpăra orice, oricând, de oriunde. Nu ne putem imagina viaţa fără acest tip de confort, însă lucrurile stăteau complet diferit în urmă cu o sută de ani.
Într-o lucrare apărută în 1895, intitulată „Igiena ţeranului român”, autorul Gheorghe Crăiniceanu descria alimentaţia românilor din acea perioadă. Pe atunci, ţăranii alcătuiau cea mai mare parte a populaţiei ţării, iar situaţia lor era departe de a fi înfloritoare.
Potrivit descopera.ro, se mânca mai multă mămăligă decât pâine, poate pentru că aceasta este mai uşor de făcut. Pâinea de grâu era o mâncare mai „aleasă”, rezervată în general sărbătorilor. Făina albă de grâu, atât de banală pentru noi, era pe atunci mult mai preţuită, căci din ea se făceau multe copturi rituale: cozonaci, colaci.
Oamenii de la sate mâncau multe lucruri pe care azi tot mai puţini români le consumă: ştir, podbal, frunze de sfeclă, hrişcă, mei, ulei de cânepă, jufă (julfă – tot un produs obţinut din sămânţă de cânepă).
În judeţul Argeş, de exemplu, se mânca „ceapă, ştir sau poşircă cu mămăligă, iar fasolea, lintea, cartofii şi alte legume mai hrănitoare erau consumate foarte rar; productele de la păsări sau vaci mai mult le vând, rar le mănăncă; carnea, pastrama, peştele proaspăt sau sărat constituiesc nişte alimente excepţionale.” Şi chiar „sătenii avuţi tot aşa se hrănesc, pe motiv că aşa s-au hrănit şi părinţii lor.”
Carnea era motiv de sărbătoare
Poate cel mai surprinzător lucru este consumul mic de produse de origine animală. Adesea, ţăranii vindeau aceste alimente pentru a avea cu ce să cumpere lucruri pe care nu le puteau produce singuri în gospodărie, iar pentru propria lor hrană se mulţumeau cu produse vegetale, adăugând la nelipsita mămăligă fel de fel de fierturi de frunze şi fructe, doar din când în când ouă, peşte sărat şi rareori carne.
La acea vreme, o mare problemă îi îngrijora pe medici: ţăranii aveau obiceiul de a consuma porumb “stricat”. Fiind cules prea devreme şi depozitat în condiţii necorespunzătoare, fără să fie uscat şi aerisit, porumbul se altera, ceea ce se credea că ar contribui la apariţia pelagrei, o preocupare serioasă de sănătate publică.
Alimentaţia săracă – o problemă socială
Hrana necorespunzătoare era o problemă generală, iar acest prost obicei începea în copilărie. În judeţul Brăila, ”după înţărcare, copiii se hrăneau în mod neraţional cu covrigi, fasole, murături, de aci gastro-enterite. În judeţul Botoşani, copiii sunt lipsiţi în timpul iernei de lapte, căci vitele n-au nici coşare, nici nutreţ suficient, iar în judeţul Mehedinţi, alimentaţiunea copiilor se face din rea deprindere, încă din primul an al vieţei, cu substanţe indigeste.”
La maturitate, ţăranii mâncau puţin şi prost:
„Mâncare proastă, nesuculentă şi puţină în comparaţie cu munca excesivă a ţeranului nostru” caracterizează situaţia din judeţul Gorj, în vreme ce prea rar se vorbeşte de bine despre regimul alimentar al sătenilor (de pildă în judeţul Ialomiţa, unde se spune că “ţeranii se hrănesc substanţial cu pesce, brânzeturi şi carne”).
Acum, ne este greu să ne gândim la toate aceste lucruri, dar atunci era normal. Aşa era viaţa…
Sursa: descopera.ro
