O locuitoare a raionului Drochia a fost condamnată la ani grei de închisoare pentru comiterea escrocheriei în proporţii deosebit de mari.
Potrivit procurorilor, în intervalul anilor 2006 – 2008, având scopul dobândirii ilicite a bunurilor, prin înşelăciune, inculpata a luat cu împrumut de la 157 de persoane aproximativ 12 milioane lei, sub pretextul de a le plăti procente pentru împrumut. Ulterior, însă inculpata nu întorcea împrumuturile, fiind de negăsit, audiată de procurori, aceasta a comunicat că a luat aceşti bani pentru a împrumuta la rândul său altor persoane pentru a obţine o dobândă din procente.
În noiembrie 2011, instanţa de fond i-a stabilit inculpatei o pedeapsă de 5 ani şi 6 luni de detenţie, achitând-o în privinţa a 52 de persoane prejudiciate, pe motiv că nu s-au prezentat la şedinţa de judecată. Procurorii nu au fost de acord cu sentinţa şi au atacat-o în instanţa superioară. Astfel, recent, Curtea de Apel Bălţi a recunoscut inculpata vinovată, condamnând-o la 10 ani închisoare cu privarea de dreptul de a exercita o anumită activitate în domeniul gestionării bunurilor materiale timp de 5 ani. Prin aceeaşi decizie, s-a dispus încasarea de la inculpată în folosul părţilor vătămate a prejudiciului material cauzat prin infracţiune.
Decizia este cu drept de atac la Curtea Supremă de Justiţie.
Dina Roşca