Astăzi la nivel internațional se marchează Ziua Mondială a Faunei Salbatice, eveniment creat de Națiunile Unite, cu scopul de a atrage atenția asupra necesității privind conservarea speciilor de animale sălbatice și pentru combaterea braconajului.
De menționat că pădurea este un spaţiu primordial pentru ocrotirea naturii în scopuri ştiinţifice, ca escosisteme naturale, stabile, pentru conservarea şi protejarea unor elemente de floră sau de faună unice, rare sau pe cale de dispariţie.
Astfel, ecosistemele forestiere ale Republicii Moldova constituie mediile de viaţă cele mai reprezentative pentru conservarea biodiversităţii naturii, iar ariile protejate constituie strategia cea mai importantă de conservare şi de utilizare durabilă a resurselor, de cercetare a legilor naturii, de educaţie şi de conştientizare publică privind protejarea mediului înconjurător. Fauna ecosistemelor forestiere include 172 specii de vertebrate terestre şi cca 9 mii specii de insecte. În această ordine de idei, în rezervaţiile naturale „Codrii”, „Pădurea Domnească”, „Plaiul Fagului”, „Prutul de Jos” sunt conservate specii de animale: 49 specii mamifere, 159 specii de păsări, 15 specii de reptile, 12 de amfibieni, 12 specii de peşti. O parte dintre acestea sunt incluse în Cartea Roşie a Republicii Moldova, Convenţia Berna, Convenţia Bonn, Lista Roşie a IUCN: specii de păsări – 46; specii de mamifere – 21; specii de amfibieni – 7; specii de reptile – 8; specii de peşti – 3. Iar începînd cu anul 2006, în cadrul rezervaţiei „Pădurea Domnească” este conservată ex-situ specia de zimbru (Bison bonasus L.), care în prezent include 7 exemplare, această specie vulnerabilă inclusă în Lista Roşie a IUCN.
În aceeși ordine de idei, specificăm că anual de către colaboratorii serviciului silvic de stat sunt înterprinse măsuri deosebite pentru asigurarea, pazei şi protecţiei şi conservarea habitatelor, populaţiilor speciilor faunistice.