Peste 180 de angajați ai sistemului educațional din țară au participat la forumurile regionale dedicate educației incluzive. Manageri ai instituțiilor de învățământ, profesori, reprezentanți ai autorităților și specialiști în educație ...
Peste 180 de angajați ai sistemului educațional din țară au participat la forumurile regionale dedicate educației incluzive. Manageri ai instituțiilor de învățământ, profesori, reprezentanți ai autorităților și specialiști în educație ...
În raionul Cantemir s-au finalizat cu succes două proiecte prin Programul Național „Satul european”.
Astfel, datorită renovării terenului sportiv din satul Tartaul, peste o mie opt sute de copii și adulți ...
În după amiaza zilei de 20 aprilie 2023 salvatorii din nordul țării au avut o misiune mai puțin obișnuită în localitatea Catranîc, raionul Fălești. Aici, un echipaj de pompieri a ...
Pe data de 20 aprilie 2023, Administrația Primăriei orașului Cimișlia, a avut parte de un seminar important, organizat de către Programul Comunitatea Mea, iar în calitate de expert – doamna ...
În cadrul vizitei în nordul țării, secretarul executiv al PSRM, Igor Dodon, și membrii Comitetului Executiv, Grigori Novac și Maxim Lebedinschi, au avut o întrevedere cu organizația teritorială Drochia a ...
La inițiativa unui grup de oameni cărora nu le este indiferentă soarta localității lor și a întregii țări, a fost creată Organizația primară a Partidului Dezvoltării și Consolidării Moldovei din ...
Preotul Maxim Melinti vine cu câteva sfaturi pentru cetățeni de Paștele Blajinilor.
„Nu faceți schimb de pomeni unii cu alții, dar faceți milostenie cu cei care într-adevăr au nevoie! Dărnicia ta ...
75 de elevi pasionați de studierea limbii materne participă, în perioada 19-21 aprilie 2023, la Olimpiada Republicană la Limba și literatura găgăuză. Competiția se desfășoară în Liceul Teoretic „N. V. ...
Pe data de 23 și 24 aprilie curent, primăria va asigura transport gratuit pentru călătorii rutelor de autobuz nr. 27, “C” si “D” după cum urmează:
ruta suplimentară de autobuz „C”, ...
A fost dat startul primelor 5 proiecte de infrastructură în localitățile Caracui, Hîncești - Primar Anatolie Dubceac, Gălești, Strășeni - Primar Nicolae Budu, Haragîș, Cantemir - Primar Iurie Bălănuță, Lipoveni, ...



















