
O deplasare care a atras imediat atenția oamenilor legii s-a încheiat cu documentarea conducătorului unei motociclete în satul Burlănești, raionul Edineț.
În timpul unei misiuni de menținere a ordinii publice, echipajul mixt format dintr-un carabinier al Companiei Mobile de Intervenție Edineț din cadrul Direcției regionale „Nord” și un angajat al IP Edineț a observat o motocicletă care circula fără număr de înmatriculare.
Verificările ulterioare au scos la iveală o altă încălcare: bărbatul aflat la ghidon nu deținea permis de conducere. Acesta a fost înlăturat de la conducerea vehiculului, iar motocicleta a fost transportată la parcarea specială.
Respectarea regulilor de circulație nu este doar o obligație legală, ci și o măsură esențială pentru siguranța tuturor participanților la trafic.



















