Proiectul Planului de Gestionare al Districtului Bazinului Hidrografic Nistru pentru anii 2024-2029 a fost prezentat în cadrul unei ședințe publice la Ministerul Mediului.
Documentul are drept scop sporirea protecției și îmbunătățirea calității resurselor de apă, prin intermediul unui set de măsuri care presupun reducerea și prevenirea poluării apelor cu substanțe periculoase, îmbunătățirea stării și potențialului hidromorfologic al corpurilor de apă de suprafață, atenuarea consecințelor schimbărilor climatice și a dezastrelor naturale, îmbunătățirea cadrului de reglementare și a mecanismelor de aplicare a acestuia.
Planul mai prevede consolidarea cooperării moldo-ucrainene în domeniul gestionării resurselor de apă și promovarea principiilor utilizării raționale a apei. Documentul vizează o perioadă de implementare de șase ani, ciclul Planului precedent fiind încheiat în 2022. Pentru implementarea Planului, Ministerul Mediului, în comun cu instituțiile subordonate, va colabora cu autoritățile publice centrale și locale, cu societatea civilă, în vederea transpunerii priorităților acestuia în documnetele de politici sectoriale, regionale și locale.
Iordanca-Rodica Iordanov, ministra Mediului, a menționat necesitatea evaluării complexe a districtului bazinului hidrografic, cu identificarea principalelor presiuni și impacturi, și setarea măsurilor prioritare care urmează a fi întreprinse.
La ședință au participat reprezentanți ai societății civile din domeniul protecției mediului, ai autorităților administrative din subordinea ministerului, dar și ai partenerilor de dezvoltare.
Elaborarea Planului de Gestionare al Districtului Bazinului Hidrografic Nistru, ciclul II, este realizată cu suportul Proiectului PNUD Moldova „Sprijinirea autorităților din Republica Moldova în managementul durabil al râului Nistru”, cu sprijinul financiar al Suediei.