Guvernul consolidează reglementarea și dezvoltarea sistemelor de alimentare cu apă și de canalizare. Cabinetul de miniștri a aprobat, ieri, la inițiativa Ministerului Infrastructurii și Dezvoltării Regionale, modificări la un șir de acte normative care reglementează serviciul public de alimentare cu apă și de canalizare.
Potrivit modificărilor operate, va fi extinsă cerința de licențiere asupra tuturor operatorilor din zonele rurale. Până în prezent, doar operatorii din orașe, municipii sau raioane aveau drept de licențiere. Astfel, vor fi licențiați toți operatorii regionali care au în aria de acoperire mai mult de 3 mii de consumatori, iar în cazul localităților cu o populație mai mare de 1 mie de consumatori, serviciul va fi delegat unui operator licențiat.
Noile prevederi stabilesc Agenției Naționale pentru Reglementare în Energetică competențe de control asupra operatorilor care nu dețin licențe. Totodată, Agenția va fi responsabilă de crearea și gestionarea unui sistem informațional automatizat pentru monitorizarea activității tuturor operatorilor din domeniu.
În ceea ce privește tariful pentru serviciile de alimentare cu apă și canalizare, proiectul stabilește introducerea în componența acestuia a unui element nou – cota de dezvoltare. Aceasta va fi o sursă suplimentară de formare a Fondului de dezvoltare destinat modernizării infrastructurii de alimentare cu apă și canalizare, dar și rambursării împrumuturilor contractate de la instituțiile financiare locale și externe.
Alte prevederi ale proiectului vizează autorizarea Guvernului în desemnarea autorității administrației publice centrale responsabile de administrarea infrastructurii regionale, proprietate publică a statului, inclusiv delegarea în gestiune a infrastructurii respective către operatorii de servicii.
De asemenea, serviciile de alimentare cu apă și canalizare nu vor mai fi gestionate de către subdiviziuni structurale ale primăriilor și, totodată, va fi instituit mecanismul de autorizare a construcției, înregistrării, controlului, exploatării și întreținerii sistemelor individuale de colectare și epurare a apelor uzate în localitățile rurale, acolo unde nu există sistem centralizat de canalizare.
Revizuirea cadrului normativ în domeniu va consolida procesul de regionalizare a serviciilor de alimentare cu apă și de canalizare, va contribui la îmbunătățirea situației economico-financiare a operatorilor de servicii de profil, dar și la monitorizarea mai eficientă a situației în sector, ceea ce va aduce, în consecință, îmbunătățiri semnificative în sistemul de alimentare cu apă și de canalizare.