Șeful Poliției de Frontieră, Rosian Vasiloi a convocat în ședință de lucru șefii de direcții subordonate IGPF. În cadrul acesteia au fost discutate măsurile care urmează să fie implementate de către polițiștii de frontieră întru asigurarea unui control eficient și operativ la trecerea frontierei de stat, dar și menținerea liniștei și ordinii în zona de frontieră pe toată perioada sărbătorilor de iarnă, transmite PROVINCIAL.
În prezent, la trecerea frontierei se atestă un flux moderat de călători și mijloace de transport, însă de săptămâna viitoare se așteaptă o creștere a numărului de traversări, în special pe sensul de intrare în Republica Moldova.
„Trebuie să fim pregătiți să facem față unui aflux de călători. Experiența anilor trecuți ne demonstrează că din a doua jumătate a lunii decembrie mulți din conaționalii noștri revin acasă pentru a sărbători în familie – Crăciunul, Revelionul. De la frontieră noi putem să le creăm bucuria revenirii acasă, prin prezentarea unei atitudini pozitive față de călător și prin gestionarea corectă a activităților menite să fluidizeze circulația transfrontalieră. Nu voi cere imposibilul de la polițiștii de frontieră, doar seriozitate și responsabilitate în acțiuni.
Vă asigur că șefii sectoarelor Poliției de Frontieră vor avea toată susținerea mea să aplice cele mai practice măsuri. La necesitate și, dacă se va cere, voi interveni cu propuneri fiabile care să ajute colegii. Urmează să avem discuții cu reprezentanții Serviciului Vamal, cât și cu colegi de la Poliția de Frontieră Română și Serviciul Grăniceresc de Stat al Ucrainei, unde împreună vom identifica direcții de conlucrare și vom stabili acțiuni concrete pe această dimensiune”, a menționat Rosian Vasiloi.
În contextul implementării măsurilor de control al răspândirii infecției Covid-19, conducerea Poliției de Frontieră a solicitat ca fiecare angajat să fie cu maximă prudență și să respecte în continuare normele de protecție sanitară. La fel, orice schimbare de situație la trecerea frontierei de stat să fie pe larg și operativ comunicate, astfel încât să excludem apariția unor conflicte între polițistul de frontieră și călător, inclusiv să nu favorizăm corupția.
Un punct important al ședinței a constituit abordarea aspectelor privind prevenirea și combaterea criminalității transfrontaliere. În acest sens, reprezentanții structurilor specializate au asigurat că în mod prioritar vor fi acționa în baza informațiilor operative, dar și vor face front comun cu cei din prima linie de la punctele de trecere și de pe sectorul „verde” al frontierei.
Se va activa 24/24 pentru o frontieră sigură, cu implicarea în serviciu a mai mulți polițiști de frontieră, utilizarea echipamentelor din dotare și folosirea la maxim a infrastructurii punctelor de trecere.