Datorită susținerii Uniunii Europene prin proiectul „Monitorizarea şi protejarea în comun a mediului înconjurător în Bazinul Mării Negre”, Punctul teritorial de dirijare în situații excepționale a fost dotat cu o hartă digitală a situațiilor de risc din raionul Ungheni, informează PROVINCIAL.
„Echipamentul a fost transmis de către vicepreședintele raionului Ungheni Vasile Lupu împreună cu echipa de implementare a proiectului ALERT. A fost subliniat rolul salvatorilor, inclusiv al salvatorilor voluntari și rezultatele bune bazate pe colaborarea eficientă cu Consiliul Raional Ungheni. În cadrul întâlnirii s-a accentuat contribuția Uniunii Europene la creșterea calității vieții oamenilor în Bazinul Mării Negre, la consolidarea eforturilor țărilor membre UE și a celor ne-membre pentru un spațiu sigur și dezvoltat și despre rolul protejării mediului pentru creșterea calității vieții în această zonă”, se menționează într-un comunicat al Consiliului raional.
Doina Secrieru