Autoritatea Națională de Integritate (ANI) a constatat încălcarea regimului juridic al incompatibilităților la un subiect al declarării averilor și intereselor personale prin deținerea simultană a calității de funcționar public în cadrul Agenției pentru Protecția Consumatorilor și Supravegherea Pieței și a funcției publice elective de consilier al unui Consiliu sătesc din raionul Anenii Noi, în perioada iunie 2016 – iulie 2019, informează PROVINCIAL.
După rămânerea definitivă a actului de constatare, care este pasibil de contestare în instanța de contencios administrativ, ANI va sesiza Agenția pentru Protecția Consumatorilor și Supravegherea Pieței în vederea încetării raporturilor de muncă a persoanei supuse controlului.
De asemenea, persoana va fi decăzută din dreptul de a exercita o funcție publică sau o funcție de demnitate publică, cu excepția funcțiilor electorale, pe o perioadă de 3 ani de la data eliberării sau destituirii din funcție sau din data rămânerii definitive a actului de constatare ori din data rămânerii definitive și irevocabile a hotărârii judecătorești prin care se confirmă existența stării de incompatibilitate.
Astfel, persoana supusă controlului, va fi înscrisă în Registrul de stat al persoanelor care au interdicție de a ocupa o funcție publică sau de demnitate publică, administrat de către Autoritatea Națională de Integritate.
Dina Roșca