Preșcolarii de la grădinița „Viorel și Viorica” din satul Budești au acum parte de tobogane noi, iar locuitorii din Ialoveni, de un teren multifuncțional de sport de 800 m2 după ce cetățenii din aceste localități au decis cu ajutorul bugetului civic cum să investească 10 mii de euro în dezvoltarea locală. Acestea sunt doar câteva din rezultatele proiectului „Bugetare participativă – instrument eficient pentru participarea cetățenească în Moldova”, prezentate de Institutul pentru Dezvoltare şi Iniţiative Sociale (IDIS) „Viitorul” în cadrul conferinței finale a proiectului, informează PROVINCIAL.
Proiectul a fost lansat în 2019 și este implementat de IDIS „Viitorul” în parteneriat cu organizația cehă Agora Central Europe, Primăria orașului Ialoveni și Primăria satului Budești, cu susținerea financiară a Ministerului Afacerilor Externe al Republicii Cehe. Proiectul urmărește să îmbunătățească transparența și cooperarea între sectorul public și cetățeni în cadrul procedurilor bugetare, prin consolidarea bunei guvernări la nivel local.
„Prin intermediul procesului de bugetare participativă cetățenii din Budești și cei din Ialoveni au reușit să se mobilizeze, au identificat problemele la nivel local, au venit cu viziuni noi și prin efort comun, au reușit să implementeze proiectele de bugetare participativă. În acest fel dialogul dintre autoritățile locale și cetățeni a devenit mai dinamic, iar democrația locală, consolidată. La fel, a crescut încrederea cetățenilor în faptul că opinia lor contează pentru dezvoltarea locală, iar la rândul lor, autoritățile locale au devenit mai transparente”, a declarat Liubomir Chiriac, directorul executiv IDIS „Viitorul”.
În cadrul proiectului, cetățenii din Budești și Ialoveni au decis cum să investească 10 000 de euro din bugetul public. Aceștia au depus proiecte de propuneri în vara anului 2019 pe domeniile de competență locală și au votat proiectul câștigător prin SMS și vot direct. În total, au fost depuse 27 de proiecte din ambele comunități. Ideile au vizat mai multe domenii, printre care infrastructura socială, mobilitate urbană, amenajarea teritoriului, cultură, terenuri de joacă și de sport, educație și smart city. De asemenea, a fost creată metodologia de bugetare participativă pentru autoritățile publice locale din Moldova, care va fi ulterior transferată în alte localități din țară. Unul din obiectivele pe termen lung ale proiectului este creșterea numărului de municipalități, cel puțin 10 localități, care vor folosi instrumentul de bugetare participativă.
Prin urmare, cei peste 180 de copii care vor frecventa grădinița-creșă „Viorel și Viorica” din satul Budești, municipiul Chișinău au un nou teren de joacă după ce aici au instalate tobogane moderne, achiziționate prin intermediul programului de bugetare participativă. Proiectul a întrunit cel mai mare număr de voturi, acumulând 444 de voturi din 616 oferite în total și a fost ales câștigător în luna noiembrie 2019 pentru a fi implementat de administrația publică locală împreună cu comunitatea.
„Părinții și-au dorit mult acest teren pentru noi și ne-am propus să fie un proiect nu doar pentru copii care actualmente frecventează instituția, dar și a viitorilor beneficiari. De accea, am considerat că este un proiect destul de benefic și le mulțumim mult care au realizat acest proiect pentru că, cu siguranță, copiii vor fi încântați”, este de părere directoarea grădiniței „Viorel și Viorica”, Ludmila Ganganu.
„Proiectul de bugetare participativă ne-a oferit posibilitatea de a implica întreaga comunitate în identificarea priorităților de dezvoltare locală. Așadar, prin propunerea cetățenilor de a avea noi tobogane la grădiniță am reușit să realizăm o prioritate a comunității. Totodată, am învățat anumite lecții și am încercat să le insuflăm oamenilor încrederea de a se implica activ în realizarea obiectivelor de importanță socială”, a subliniat Nina Costiuc, primarul satului Budești.
Iar cetățenii de la Ialoveni, împreună cu administrația publică locală au reușit să amenajeze unui teren sportiv multifuncțional pe strada Păcii cu o suprafață de 800 m2. Terenul sportiv multifuncțional este amenajat cu spații speciale pentru practicarea fotbalului, baschetului și voleiului pentru cei 520 de cetățeni care trăiesc pe această stradă și ceilalți locuitori ai orașului Ialoveni. Bugetul proiectului constituie 298 mii lei, dintre care 211 mii lei sunt parte a bugetului local din Budești, iar 87 mii au fost oferiți de către Ministerul Afacerilor Externe al Republicii Cehe.
„Proiectul stadionului multifuncțional din strada Păcii a fost selectat în urma votării din partea cetățenilor din orașul Ialoveni ca fiind cel mai râvnit proiect, de un impact major pentru locuitorii din zonă, care sunt extrem de recunoscători pentru rezultatele obținute”, spune Carolina Nofit, autoarea proiectului de bugetare participativă din orașul Ialoveni.
„Mulțumim partenerilor, Ministerului Afacerilor Externe al Republicii Cehe, AGORA, IDIS „Viitorul”, pentru promovarea acestui proiect. Suntem siguri că atragerea proiectelor similare v-or aduce prosperitate pentru întreaga comunitate”, a subliniat primarul orașului Ialoveni, Sergiu Armașu.
Doina Munteanu