La 30 septembrie 2024, vicepremierul pentru reintegrare Oleg Serebrian împreună cu deputatul Roman Roșca, președintele Comisiei speciale de monitorizare și control parlamentar asupra realizării politicii de reintegrare a Republicii Moldova și cu reprezentanții Biroului politici de reintegrare au vizitat grădinița „Garofița” din satul Cocieri, instituția de educație timpurie „Lăstăraș” din satul Molovata Nouă și gimnaziul „Ștefan cel Mare” din satul Molovata, modernizate cu suportul financiar al Guvernului, prin intermediul Programului activităților de reintegrare a țării pentru anul 2024.
Grădinița „Garofița” din s. Cocieri a beneficiat de alocații bugetare în valoare de 400 mii lei pentru reparația capitală a sistemului de încălzire la blocul C al instituției, spațiul fiind destinat pentru activități sportive care implică mai mulți tineri atât din localitate, cât și din or. Dubăsari, care temporar se află în afara controlului efectiv din partea autorităților constituționale.
Totodată, la gimnaziul „Ștefan cel Mare” din s. Molovata unde își fac studiile 179 de elevi, grație sprijinului acordat prin intermediul Programului activităților de reintegrare a țării, în anul 2024 a fost finalizat cu succes proiectul de renovare a rețelelor electrice în valoare de 1,2 mln. lei.
Un alt proiect care a trecut cu succes toate etapele de selecție desfășurate în anul 2024, vizează instituția de educație timpurie „Lăstăraș” din satul Molovata Nouă, raionul Dubăsari care este frecventată de 70 de copii și care a beneficiat de un sprijin în valoare de 125 mii lei.
În anul 2024, prin intermediul Programului activităților de reintegrare a țării au fost alocate 15 milioane de lei pentru finanțarea a 31 de activități în localitățile din Zona de Securitate.
Programul contribuie la realizarea obiectivului guvernamental de reintegrare a țării și la consolidarea măsurilor de încredere între cele două maluri ale Nistrului, prin implicarea autorităților administrației publice centrale și locale în activități orientate spre soluționarea problemelor stringente de dezvoltare a comunităților locale din 9 raioane situate în Zona de Securitate.
De la lansarea Programului în anul 2011 și până în 2024, în localitățile amplasate în perimetrul Zonei de Securitate a Republicii Moldova au fost implementate 580 de proiecte/activități în valoare de peste 190 milioane de lei.