În cadrul vizitei de lucru în raionul Hîncești, prim-ministra Natalia Gavrilița a mers în comuna Cărpineni, unde a vizitat Liceul Teoretic „Ștefan Holban” și a discutat cu locuitorii și primarul despre realizările înregistrate, dar și despre domeniile care necesită investiții suplimentare.
Șefa Executivului a trecut prin clasele liceului, care au fost dotate, anul curent, cu echipament modern, în cadrul proiectului „Reforma Învăţământului în Moldova”, implementat de Ministerul Educaţiei şi Cercetării, cu susținerea Băncii Mondiale. Elevii instituției de învățământ au pregătit și un scurt recital artistic, în semn de mulțumire pentru susținerea acordată tinerei generații.
Natalia Gavrilița a mulțumit elevilor pentru colind și a reiterat intenția Guvernului de a continua programele de dezvoltare și de sprijin pentru copii și tineri, astfel încât Republica Moldova să devină un loc sigur și prosper pentru generațiile în creștere.
„ Am fost pentru prima dată în Cărpineni în toiul crizei refugiaților și am văzut cum s-a implicat comunitatea voastră în gestionarea acestei crize – cu solidaritate, unitate și multă generozitate pentru oamenii care fugeau din calea războiului. Datorită acestui fapt, am ajuns să fim cunoscuți în toată lumea ca o țară mică, dar cu inimă mare și să schimbăm percepția despre Republica Moldova pe plan internațional. Pentru asta vă mulțumesc din numele întregului Guvern. Un mulțumesc aparte adresez elevilor acestei instituții pentru o primire călduroasă. Vom continua să investim în școli așa cum am investit în școala voastră și să muncim pentru ca să vă garantăm un viitor prosper”, a spus Natalia Gavrilița.
De asemenea, șefa Cabinetului de miniștri a discutat cu locuitorii satului despre măsurile pe care le întreprinde Executivul pentru susținerea populației și a agenților economici în această perioadă marcată de crize. Natalia Gavrilița s-a referit la creșterea salariilor, programul de compensații pentru energie, politicile fiscale pentru susținerea antreprenorilor și locurilor de muncă, dar și deciziile pentru consolidarea veniturilor autorităților publice, care vor contribui la creșterea calității de viață a cetățenilor.
“Vom continua să venim cu programe menite să ajute oamenii în această perioadă și cu transformări în sectoarele-cheie ale economiei, astfel ca peste 5 ani să putem privi înapoi și să ne convingem că nu doar am fost puternici și am luat decizii bune, dar și am devenit independenți energetic, am restructurat economia, am inovat și am accelerat calea dezvoltării. Din partea Guvernului, vom lucra neobosit ca să ajutăm și să facilităm acest proces de transformare a Moldovei într-o țară cu adevărat europeană”, a spus Natalia Gavrilița celor prezenți în sală.
În cadrul discuțiilor, primarul comunei, Ion Cărpineanu, s-a referit la procesul de implementare a proiectului „Satul European”, din Fondul căruia va fi reconstruită Casa de Cultură. Edilul a îndemnat și alți colegi să beneficieze de oportunitățile pe care le oferă Guvernul și partenerii externi pentru dezvoltarea locală.
„Ne-am dorit, împreună cu echipa, să dezvoltăm comuna noastră și să contribuim la creșterea calității vieții cetățenilor, care ne-au oferit un mandat de încredere. Am învățat să scriem proiecte pentru finanțare și, datorită acestui fapt, am reușit să renovăm școala, iar un șir de alte proiecte sunt în curs de implementare. De aceea, îndemn toți colegii mei să dea dovadă de spirit civic activ și orientare pro-business”, a menționat primarul Cărpineanu.
Cetățenii s-au interesat despre beneficiile pe care le va aduce noua Strategie de Reformă a Administrației Publice și au vorbit despre provocările cu care se confruntă, menționând impedimentele de ordin birocratic în domeniul agriculturii și al producerii.