Datele statistice furnizate de către Centrul de Apel din cadrul Instituției Publice „Centrul de Tehnologii Informaționale în Finanțe” (I.P. „CTF”) reflectă faptul că, pe durata anului 2020, au fost preluate 195 561 de apeluri, cu aproximativ 19 500 apeluri, peste cifrele consemnate în 2019, informează PROVINCIAL.
Totodată, un element caracteristic activității Centrului de Apel, în anul ce a trecut, a fost și starea de urgență, care a determinat reorganizarea procesului de muncă și trecerea la munca la distanță. Astfel, Centrul a activat în regim 24/7 pentru a răspunde solicitărilor cetățenilor în cadrul proiectului „Linia telefonică pentru întrebările legate de activitatea agenților economici pe perioada stării de urgență declarate”.
De remarcat e și faptul că, în mai, a fost lansată „Linia de suport pentru evidența contabilă pentru autoritățile publice în programul 1C”, iar din noiembrie a fost deschisă și „Linia de suport pentru asistență tehnică 24/24” pentru colaboratorii Serviciului Vamal și brokerii vamali, utilizatori ai Sistemului Informațional Integrat Vamal.
De asemenea, 2020 fiind și un an electoral, a însemnat pentru Centrul de Apel și asigurarea, pentru al doilea an consecutiv, a suportul oferit Comisiei Electorale Centrale în informarea și consultarea alegătorilor.
În ciuda nenumăratelor provocări, a proiectelor atât noi, cât și a celor aflate în derulare activitatea Centrului de Apel în anul 2020 a fost una marcată de productivitate, iar acest fapt e datorat existenței unei echipe consolidate și profesioniste. Sub noțiunea de „echipă” presupunându-se atât operatori ai Centrului de Apel, executorii din cadrul altor subdiviziuni implicate în procesele de acordare a suportului informativ-consultativ și tehnic, dar și sprijinul oferit de reprezentanții administrației Instituției, susține Oleg Vîrlan, Șeful Direcției asistență clienți.
„Consider că în 2020, în virtutea împrejurărilor nefavorabile și instabile, am putut fi flexibili, răspunzând prompt în fața provocărilor. Concomitent, am reușit să recrutăm și să integrăm noi specialiști în echipa Centrului de Apel, fapt ce ne-a permis menținerea stabilității calității serviciilor prestate. Am demonstrat, încă odată, că lucrurile mari se fac cu pași mici, iar prin perseverența, comunicare și lucru în echipă, succesul este un fapt garantat”.
Printre multiplele obiectivele trasate în 2021 de către Centrul de Apel se numără definitivarea unificării proceselor de acordare a suportului informativ-consultativ și tehnic, precum și asigurarea, în continuare, a suportului informativ-consultativ și tehnic la cel mai înalt nivel, iar drept indicatori principali ai calității în acest sens este cuantumul apelurilor nepreluate și care, în 2020, a atins un record absolut de 0,51%.
Cristina Pendea