Reprezentanții Ministerului Sănătății, Muncii și Protecției Sociale (MSMPS), în cadrul unei conferințe de presă, au declarat că, peste 10% din populația generală a Republicii Moldova a fost vaccinată anti COVID-19, informează PROVINCIAL.
„340 151 de persoane din țară au fost vaccinate împotriva COVID-19 cu prima doză, ceea ce reprezintă peste 10 la sută din populația generală. 2,2% au fost vaccinate complet”, au declarat reprezentanții Ministerului Sănătății.
Ei susțin că, la nivel de centre de vaccinare și centre de sănătate publice urbane și rurale sunt disponibile stocuri de vaccin. Astfel, fiecare cetățean al Republicii Moldova se poate programa online, apela la medicul de familie sau poate merge direct la centrul de vaccinare pentru a fi imunizat contra coronavirusului.
Totodată, specialiștii au menționat că, săptămâna trecută au fost administrate în jur de peste 100 mii de doze, ceea ce reprezintă o creștere semnificativă față de săptămâna anterioară. În cadrul celor două maratoane de vaccinare organizate în capitală au fost vaccinate un număr semnificativ de persoane: la maratonul de la Universitatea de Stat de Medicină și Farmacie „Nicolae Testemițanu” au fost imunizate în jur de 4 mii de persoane, iar la maratonul de la Palatul Republicii – peste 5 mii. Astfel de maratoane sunt planificate și pentru alte teritorii administrative din țară.
Referitor la evenimentele post-imunizare, reprezentanții au precizat că, s-au înregistrat 1376 de reacții adverse, dintre care practic toate, 94,4% au fost ușoare. Doar 78 evenimente post-imunizare au fost moderate. Forme severe nu au fost înregistrate. „Evenimentele ce pot apărea în urma vaccinării reprezintă un lucru normal de care nu trebuie să ne temem. Astfel de evenimente reprezintă răspunsul imun al organismului. Astfel organismul nostru are capacitatea de a preveni boala COVID-19”, au declarat reprezentanții Ministerului Sănătății.
De asemenea, potrivit declarațiilor, în această săptămână, în Republica Moldova vor fi livrate în jur de 45 mii de doze de vaccin prin platforma COVAX.
Cristina Jicol