Persoanele cu putere de decizie trebuie să se adreseze Curții Constituționale pentru a nu admite suspendarea vânzării produselor petroliere în Moldova și să prevină colapsul apropiat al sectorului.
Cu o scrisoare în acest sens Asociația Investitorilor Străini (FIA) s-a adresat președintelui parlamentului, Zinaida Greceanîi, președinților fracțiunilor parlamentare, premierului în exercițiu, Aureliu Ciocoi și conducerii ANRE. În scrisoare se menționează că din 15 iunie 2021 urmează să intre în vigoare modificările la legea privind piața produselor petroliere, prevederile căreia vor duce la suspendarea vânzărilor produselor petroliere practică de toate companiile din sector. Vorbind din numele sectorului, FIA atrage atenția asupra imposibilității executării prevederilor acestei legi, deoarece documentul contravine, în primul rând, legii privind evidența contabilă și raportarea financiară.
Directorul executiv al FIA, Ana Groza, a declarat că ANRE a desfășurat trei audieri pentru a discuta noua metodologie de formare a prețurilor, dar soluția problemei – cum va funcționa piața după 15 iunie, așa și nu a fost găsită: ”ANRE este nevoită să îndeplinească noua lege, dar operatorii de pe piață nu vor accepta să încalce vreo lege, vor fi nevoiți să suspende vânzarea produselor petroliere”, a menționat Ana Groza.
În special, potrivit ei, nici din punct de vedere al contabilității, nici al logicii, activitatea pe această piață nu este posibil de stabilit și de ținut cont de prețul pentru fiecare lot de carburant importat în țară. În scrisoare sunt descrise amănunțit încă vreo zece motive că modificările la legea privind piața produselor petroliere contravine unor prevederi ale Constituției Republicii Moldova, unor acte normative, dar și proceselor financiare și logistice.
Ana Groza a atras atenția că în timpul votului, deputatul Alexandru Oleinic, cel care a prezentat legea, a declarat că prețul va fi stabilit de ANRE, în timp ce în varianta finală a legii publicate este indicat că ANRE aprobă noua metodologie, iar prețurile trebuie să fie stabilite de importatori. Acest moment i-a prins nepregătiți și pe specialiștii ANRE, dar ei au fost nevoiți să execute legea. Dacă în timpul apropiat nu se va schimba ceva, companiile vor fi nevoite să suspende importul și comercializarea produselor petroliere. Va suferi pierderi considerabile bugetul Moldovei și, în particular și economia țării, în general. Singura posibilitate pentru a nu admite deficitul conturat pe piața produselor petroliere este adresarea la Curtea Constituțională, care poate suspenda aplicarea legii. Astfel, pot fi evitate consecințele negative pentru economia țării, iar după alegerile parlamentare, deputații vor putea examina și adopta un act legislativ ce reglementează piața produselor petroliere în conformitate cu prevederile Constituției și legislației în vigoare.