„Secerișul din acest an ne îngrijorează foarte mult. Se pare că roada colectată la hectar este mult mai mică decât prognozele care le auzim de la autoritățile publice. Agricultorii spun că mulți dintre ei sunt neputincioși în fața situației în care s-au pomenit iar adresările către guvernanți nu sunt auzite” – susține deputatul grupului „Pro Moldova”, Vladimir Cebotari, informează PROVINCIAL.
„Nu e mult și oamenii se pot pomeni într-o criză alimentară fără precedent, ca rezultat al crizei din agricultură dar și a crizei profunde economice și sociale generată de pandemia COVID-19 și intervenția slabă a autorităților publice. Guvernul urgent trebuie să revadă acțiunile sale și măsurile din domeniul agriculturii și să asigure siguranța alimentare a statului”, scrie Cebotari, pe Facebook.
În același timp, parlamentarul susține că aceste măsuri pot include:
1. asigurarea securitații alimentare cu rezerve suficiente;
2. asigurarea rezervelor de material semincier, îngrășeminte, ierbicide și pesticide, combustibil precum și alte poziții de importanță majoră pentru asigurarea neîntreruperii proceselor de cultivare a produsei agricole în toamna anului 2020 și primăvara anului 2021;
3. să revadă programul de subvenționare în agricultură în baza priorităților ce se impun pentru asigurarea alimentară și să vină cu noi programe, care vor asigura creditarea agricultorilor pentru un termen de 1-3 ani, atât financiară cât si cu material semincier, îngrășeminte, ierbicide și pesticide, combustibil precum și alte poziții de importanță majoră și chiar pentru efectuarea achitărilor pentru cotele de teren, astfel încât să nu se admită falimentarea agricultorilor și familiilor antrenate în agricultură;
„Bineînțeles, trebuie de petrecut o întâlnire largă cu toți agricultorii pentru ai asculta și de a identifica împreuna cele mai bune soluții care se cer, dar nu care par a fi bune, celor aflați în birourile confortabile asigurate cu aer condiționat”, a conchis deputatul.
Doina Munteanu