Federația Moldovenească de Fotbal a avut plăcerea să-l primească în vizită pe Anders Levinson, Directorul General al Cross Cultures Performing Arts (CCPA). Scopul întrevederii a fost discutarea proiectelor în desfășurare și consolidarea parteneriatului în vederea promovării valorilor fundamentale prin intermediul fotbalului.
La discuții au participat Serghei Butelschi, secretar general FMF, Dănuț Stelian Oprea, director tehnic FMF, precum și coordonatoarea proiectului CCPA/OFFS Moldova, Svetlana Patraș.
În cadrul întrevederii, Anders Levinson și reprezentanții FMF au vorbit despre inițiativele curente pentru dezvoltarea fotbalului în Republica Moldova, dar și despre perspectivele organizației în ceea ce privește impactul pozitiv al programelor de fotbal asupra copiilor și tinerilor.
De la lansarea sa în anul 2006, proiectul Open Fun Football Schools (OFFS) a adunat peste 100.000 de copii și 2.700 de antrenori din toate regiunile țării, de pe ambele maluri ale Nistrului, contribuind la dezvoltarea societății prin promovarea valorilor fundamentale, inclusiv pacea, incluziunea socială și egalitatea de gen.
Proiectul OFFS este implementat în țara noastră de către organizația neguvernamentală CCPA din Danemarca și FMF din anul 2006. Începând cu anul 2009, OFFS este susținut de Agenția Internațională Suedeză de Cooperare pentru Dezvoltare (SIDA), reprezentată de Ambasada Suediei la Chișinău.