Echipa de minifotbal „Dănuțeni” a devenit prima deținătoare a Cupei municipiului Ungheni la minifotbal, competiție ce s-a desfășurat la 6 august pe stadionul de la fosta Fabrică biochimică.
În finala mare, fotbaliștii din Dănuțeni au câștigat cu un scor categoric, de 3:0, în fața echipei din sectorul Ungheni-Deal, care s-a clasat astfel pe un merituos loc II.
Pe locul III s-a clasat echipa din sectorul Tineretului, care a întâlnit în finala mică echipa sectorului Centru. Învingătoarea din această confruntare a fost stabilită în urma penaltiurilor.
“Felicitări deținătoarei Cupei Primăriei municipiului Ungheni la minifotbal: echipa „Dănuțeni”. Felicitări tuturor participanților!,” spune Primăria.
Turneul la minifotbal „Cupa Primăriei municipiului Ungheni” s-a desfășurat la Ungheni în premieră. De acum înainte, va fi o competiție anuală, care va fi organizată, prin rotație, în fiecare sector al municipiului Ungheni.