
Într-o atmosferă caldă, emoționantă și plină de recunoștință, Grădinița „Romanița” din satul Ghetlova a marcat frumosul jubileu de 50 de ani de activitate — o jumătate de secol dedicată copiilor, educației și comunității.
La eveniment a participat Președintele Raionului Orhei, Vasile Adașan, care a venit cu un mesaj de felicitare și apreciere pentru întreaga comunitate educațională a instituției. Cu acest prilej, Președintele raionului a decernat colectivului Grădiniței „Romanița” din satul Ghetlova o Diplomă de Onoare, în semn de profundă apreciere pentru activitatea desfășurată, pentru devotamentul, profesionalismul și contribuția adusă la educarea și formarea generațiilor de copii. Totodată, acesta a oferit flori și daruri tuturor copiilor care frecventează în prezent instituția.
În mesajul său, Vasile Adașan a subliniat rolul important pe care Grădinița „Romanița” l-a avut, de-a lungul celor cinci decenii, în educarea și formarea copiilor din satul Ghetlova. Totodată, acesta a adresat sincere mulțumiri cadrelor didactice, educatorilor, personalului auxiliar, foștilor angajați și tuturor celor care au contribuit la dezvoltarea instituției.
La sărbătoare, alături de foști discipoli și foști angajați ai instituției, au fost prezenți reprezentanți ai Direcției Generale Educație a raionului Orhei, Primarul comunei Ghetlova, Elena Gîrneț, Consilieri Locali, Consilieri Raionali, precum și alți oficiali. Prezența și a fostei directoare a instituției a oferit evenimentului o notă aparte de emoție, continuitate și recunoștință între generații.
Timp de 50 de ani, Grădinița „Romanița” a fost un loc al copilăriei, al grijii, al primilor pași spre cunoaștere și al amintirilor frumoase. Aici, generații întregi de copii au crescut într-un mediu prietenos, ghidați cu răbdare, dragoste și responsabilitate de oamenii care și-au dedicat activitatea educației timpurii.
Consiliul Raional Orhei adresează sincere felicitări colectivului Grădiniței „Romanița” din satul Ghetlova, copiilor, părinților și întregii comunități, dorindu-le sănătate, realizări frumoase și mulți ani de activitate rodnică în slujba copilăriei.



















