La Agenția Națională pentru Siguranța Alimentelor (ANSA) a fost organizată o ședință tehnică de lucru cu reprezentanții unui operator economic din domeniul alimentar care a fost inclus recent în lista unităților cu drept de export în Uniunea Europeană (UE) a peștelui și produselor din pește și acvacultură.
Unitatea este amplasată în raionul Criuleni, fiind specializată în procesarea peștelui și produselor din pește cu materia primă provenită din Uniunea Europeană sau din țări terțe, aprobate pentru export în UE.
„Solicitarea ANSA pentru extinderea listei unităților de procesare a peștelui și produselor din peste, depusă la începutul lunii decembrie 2020, a fost acceptată, iar lista inițială care includea doar o singură unitate a fost completată cu o unitate nouă”, a declarat șefia ANSA, Vladislav Cotici.
Actualmente, sunt aprobare două unități de producere și procesare a peștelui și produselor din pește și acvacultură cu drept de export în UE.
Dina Roșca