
Partidul Socialiștilor din Republica Moldova, în zilele de 23 și 24 mai, a desfășurat în întreaga țară tradiționala Zi de informare politică. Conducerea partidului, deputații, consilierii municipali și locali, precum și membrii organizațiilor teritoriale ale PSRM s-au întâlnit cu cetățenii din orașe și sate, discutând cele mai stringente probleme social-economice și informând populația despre inițiativele legislative și activitatea formațiunii.
PSRM a precizat că desfășoară o activitate constantă în vederea apărării intereselor și drepturilor cetățenilor, susținerii dezvoltării economice și a localităților la toate nivelurile. Astfel, în Parlament, deputații PSRM înaintează zeci de inițiative menite să sprijine populația, pensionarii și familiile cu copii, să contribuie la stoparea creșterii accelerate a prețurilor și la crearea de noi locuri de muncă.
În cadrul acțiunii, socialiștii au distribuit noul număr al ziarului „Socialiștii”, dedicat evenimentelor organizate de PSRM cu prilejul celei de-a 81-a aniversări a Marii Victorii. Publicația reflectă participarea PSRM la Marșul Victoriei și la acțiunea „Regimentul Nemuritor” desfășurate la Chișinău și în alte localități ale țării, precum și activitatea amplă a formațiunii la nivel național.
Un capitol separat al ziarului este dedicat reformei administrative promovate de actuala guvernare. Președintele PSRM, Igor Dodon, a subliniat că această reformă pune în pericol însăși existența satelor din Republica Moldova. Reprezentanții PSRM din teritoriu avertizează că așa-numita „amalgamare” va afecta grav sectorul social, sistemul educațional, cel de sănătate și funcționarea administrațiilor publice locale.





















