Premierul Aureliu Ciocoi, astăzi, în urma ședinței Comisiei pentru Situații Excepționale, a anunțat despre noi restricții în contextul introducerii stării de urgență.
Vă prezentăm mai jos cele mai importante decizii ale Comisiei:
- în caz că o unitate economică încalcă regulamentele sanitare, conducătorul subdiviziunii suspendă activitatea acesteia sau a unei subdiviziuni în perioada de urgență;
- instituirea unui regim special de circulație persoanelor din municipiul Chișinău și Bălți. Astfel, se interzice circulația persoanelor în afara locuinței de la 23:00 până la 5:00, începând cu 3 aprilie 2021. Excepții: deplasarea în interes personal, asistență medicală, pasagerii care sunt în drum de la gară/aeroport/avion – cu prezentarea unui bilet;
- interzicerea circulației în spațiile publice: parcuri, terenuri sportive, terenuri de agrement;
- regim special de muncă pe întreg teritoriul țării: până la 30% din personal să fie antrenat în muncă;
- sistarea ceremoniilor nou-născutului și celebrarea înregistrării căsătoriei cu solemnitate;
- interzicerea întreprinderilor de servicii publice să sisteze deconectarea blocurilor de consum de la furnizarea serviciilor.
Mihaela Conovali