
În seara zilei de 10 mai 2026 Serviciul prevenție al SSE Glodeni al IGSU a recepționat informația că doi minori au avut de suferit după ce au găsit un obiect asemănător cu o rachetă antigrindină.
Cazul a avut loc în satul Petrunea, raionul Glodeni. Potrivit informațiilor recepționate, doi băieți în vârstă de 10 și 11 ani, în timp ce se jucau în parcul din apropierea domiciliului, au depistat un obiect necunoscut. Ulterior, minorii au dat foc obiectului, iar acesta a detonat.
În urma deflagrației, minorii au suferit traumatisme, fiind transportați de urgență la spital, preventiv în stare gravă.
În acest context, Inspectoratul General pentru Situații de Urgență atenționează cetățenii asupra pericolului major reprezentat de obiectele suspecte sau asemănătoare munițiilor și vine cu următoarele recomandări:
- nu atingeți, nu mișcați și nu transportați obiecte necunoscute, indiferent de forma sau starea acestora;
- nu încercați să le desfaceți, să le loviți sau să le aprindeți;
- explicați copiilor pericolul pe care îl prezintă obiectele explozive și interziceți manipularea acestora;
- în cazul depistării unui obiect suspect, îndepărtați-vă imediat și nu permiteți accesul altor persoane în zona respectivă;
- părinții sunt îndemnați să discute periodic cu minorii despre riscurile jocului cu obiecte periculoase găsite pe terenuri, în parcuri sau spații deschise;
- apelați imediat Serviciul 112 și anunțați despre depistarea obiectului.
IGSU subliniază că respectarea acestor reguli este esențială pentru prevenirea unor situații cu risc major și pentru protejarea sănătății și vieților omenești.



















