În fiecare an, pe 1 aprilie, comunitatea ornitologilor și iubitorii de păsări, marchează, Ziua internațională a păsărilor. Evenimentul este celebrat în întreaga lume de mai mult de un secol și marchează anual semnarea Convenţiei Internaționale pentru Protecția Păsărilor (1 aprilie 1906), unul din primele documente internaționale privind protecția mediului.
Inițial, unul dintre primele documente ecologice, prin care se proteja natura, respectiv păsările, a fost Convenția Internațională pentru protecția păsărilor utile pentru agricultură, semnată la Paris, de reprezentanții a 13 țări europene, la 19 martie 1902. Convenția a fost ratificată la 6 decembrie 1905 și a intrat în vigoare la 1 aprilie 1906. La 18 octombrie 1950, tot la Paris, a fost semnată o altă Convenție internațională privind protecția păsărilor, care a înlocuit documentul precedent.
Semnarea Convenției Internaționale pentru Protecția Păsărilor a avut drept scop atragerea atenției asupra speciilor de păsări rare și pe cale de dispariție, a căror supraviețuire depinde în totalitate de oameni. Astfel, Ziua Păsărilor nu semnifică doar celebrarea semnării Convenției, cât și perioada de migrare a păsărilor din iarnă spre primăvară.
Ziua Păsărilor constituie primul eveniment ecologic al lunii aprilie, un nou prilej de a informa și a spori conștientizarea populației privind necesitatea de a proteja păsările prin ocrotirea habitatelor lor, precum și are scopul să educe noua generație spre a iubi şi a avea grijă de păsările sălbatice. Prin urmare, această zi reprezintă o ocazie potrivită să cunoaștem mai bine păsările, să le studiem modul de viață, să le protejăm, pentru că ele sunt un patrimoniu prețios, ce trebuie cunoscut, respectat și protejat.
Evenimentul reprezintă și o bună ocazie pentru a vizita locuri în care putem observa păsări în habitatul lor natural: lacuri, spații verzi, păduri, lunci și câmpii.
Ziua Internațională a Păsărilor este marcată în cadrul programului UNESCO sub titulatura “Omul și biosfera”, și are ca semnificație nu doar semnarea convenției, ci și perioada de migrare a păsărilor din iarnă spre primăvară, scopul fiind acela de a educa nevoia și grija oamenilor pentru păsările sălbatice.
Notă: Conform termenilor privind protecția naturii, a ocroti păsările înseamnă a păstra nealterate caracteristicile mediului natural cu tot ceea ce implică această definiție: reducerea și eliminarea poluării apei, solului și aerului, diminuarea cantității de pesticide utilizate în agricultură și silvicultură, refacerea unor habitate (păduri, mlaștini, pajiști) într-o formă cât mai apropiată de cea naturală, diminuarea sau eliminarea acțiunilor umane exercitate direct asupra păsărilor (capturare cu capcane, vânătoarea, distrugerea cuiburilor).
Cristina Pendea