Primăria municipiului Chișinău a aprobat planul de acțiuni culturale ale asociațiilor obștești etnoculturale cu statut local, pentru semestrul II al anului 2021, care prevede susținerea financiară din bugetul municipal.
Astfel, marți în cadrul ședinței Comisiei municipale pentru consolidarea relațiilor de conlucrare cu asociațiile etnoculturale cu statut local, a fost aprobată decizia privind repartizarea mijloacelor financiare în sumă de 275 mii lei organizaților enunțate, după coordonarea acestora cu subdiviziunile municipale de profil.
Viceprimarul de ramură, președinte al Comisiei, Angela Cutasevici, a comunicat că municipalitatea în premieră a coordonat un plan de activități, susținute financiar, care vine să contribuie la realizarea acțiunilor culturale de promovare a istoriei, culturii, tradițiilor etniilor conlocuitoare din Chișinău.
Totodată, Angela Cutasevici a menționat că asociațiile obștești vor raporta municipalității activitățile desfășurate, în baza solicitărilor financiare, conform unui calendar aprobat privind evenimentele organizate în semestrul II al anului curent.
De asemenea, pe ordinea de zi a ședinței Comisiei municipale pentru consolidarea relațiilor de conlucrare cu asociațiile etnoculturale cu statut local, a fost discutat și subiectul privind inițierea proiectului televizat cu genericul „Bucătăria Dialogului Interetnic”, cu participarea reprezentanților etniilor, în cadrul căruia va fi reflectată activitatea lor și vor fi preparate bucate specifice naționalităților conlocuitoare. Activitatea are loc contextul Festivalului Etniilor, ediția a XX-a, care în acest an nu a fost desfășurată tradițional, în Grădina Publică „Ștefan cel Mare și Sfânt”, din cauza situației pandemice prin COVID-19.
Municipalitatea își propune ca fiecare ediție a emisiunii să aibă un stil liber de dialog și expunere prin gătit în afara platoului, promovând astfel pluralismul și multiculturalismul etnic prin intermediul bucătăriei, or acolo, unde fiecare istorie și potențial uman este la ea acasă și înțeleasă de societate.
Obiectivele acestui proiect sunt: promovarea diversității interetnice și culturale de expunere prin elemente de dinamică și menaj culinar; reflectarea promovarea oamenilor, a istoriilor, soluțiilor de depășire a problemelor din societate, pe segmentul interetnic.
E de menționat că în prezent în municipiul Chișinău sunt înregistrate 21 de asociații obștești etnoculturale cu statut local.
Dina Roșca