
În data de 25 noiembrie 2025, în satul Stoicani raionul Soroca s-au desfășurat aplicații practice la Protecția Civilă, în conformitate cu Planul de activitate a Protecției Civile pentru anul 2025, aprobat de către Președintele Comisiei Situații Excepționale a raionului Soroca dl Veaceslav Rusnac.
Genericul evenimentului a fost măsurile organelor de conducere și formațiunilor Protecției Civile a Primăriei comuna Stoicani în caz de incendiu; accident rutier cu implicarea a două autovehicule, soldat cu traumarea a trei personae și evacuarea elevilor și cadrelor didactice din incinta Instituției Publice Gimnaziul Stoicani.
Scopul instruirii a fost punerea în practică de către Comisia Situații Excepționale Locale Stoicani, efectivului de comandă a primăriei la organizarea și petrecerea lucrărilor de salvare, evacuare și restabilire a consecințelor în situații excepționale.
Aplicațiile s-au încheiat cu o ședință a Comisiei pentru Situații Excepționale Locale Stoicani, unde au fost trecute în revistă acțiunile formațiunilor, dar și informarea despre deciziile luate.



















