Ieri, 25 august, orașul Cimișlia a găzduit cu succes cea de-a IX-a ediție a Festivalului Național al Strugurelui, un eveniment dedicat tradițiilor viticole și culturii locale. Festivalul, devenit o adevărată tradiție în regiune, a reunit oficialități, producători locali, artiști și mii de vizitatori.
Potrivit autorităților, ceremonia de deschidere a festivalului, a fost marcată de prezența invitaților de onoare. Printre cei prezenți s-au numărat Prim-ministru Republicii Moldova, Dorin Recean, Viceprim–ministru, Ministrul Agriculturii și Industriei Alimentare, Vladimir Bolea, Viceprim-ministru, Ministrul Dezvoltării Economice și Digitalizării, Dumitru Alaiba, Excelența Sa, Ambasadorul Extraordinar și Plenipotențiar al României în Republica Moldova, Cristian-Leon Țurcanu, Excelența Sa, Ambasadorul Extraordinar și Plenipotențiar al Japoniei în Republica Moldova, Yoichiro Yamada, Excelența Sa, Ambasadorul interimar Extraordinar și Plenipotențiar al Americii în Republica Moldova, Jeff Bryan, deputați în Parlamentul Republicii Moldova, delegațiile oficiale ale Consiliilor Județene Iași, Covasna, Prahova, reprezentanți ai partenerilor noștri în organizarea evenimentului, președinți de raioane, consilieri raionali și primari din raionul Cimișlia. Prezența acestor oficialități subliniază importanța pe care o are viticultura pentru economia și cultura locală, precum și angajamentul autorităților de a susține dezvoltarea sectorului viticol.
În cadrul ceremoniei, oficialitățile au ținut discursuri, evidențiind rolul esențial al viticulturii în viața comunității și necesitatea de a păstra și promova tradițiile viticole locale. Președintele Raionului Cimișlia, Andrian Talmaci a rostit discursul de deschidere și a dat start evenimentului.
După deschiderea oficială, vizitatorii au fost invitați să exploreze expoziția producătorilor de struguri de masă, unde au avut ocazia să deguste și să achiziționeze o gamă variată de produse viticole de calitate. Standurile producătorilor au fost atracția principală a zilei, fiecare dintre aceștia mândrindu-se cu cele mai bune soiuri de struguri ale anului.
“Un moment deosebit de așteptat a fost prezentarea Strugurelui Gigant, care a fost licitat pentru suma de 430,00 de lei. Acest strugure impresionant, cultivat cu multă pasiune și atenție, a simbolizat excelența viticolă și a demonstrat potențialul pe care țara noastră îl are în producția de struguri de calitate.
Festivalul a continuat cu o serie de spectacole artistice care au animat atmosfera pe parcursul întregii zile. Artiști locali și naționali au urcat pe scena principală, oferind publicului momente de neuitat prin muzică tradițională, dansuri populare și spectacole folclorice.
Festivalul Național al Strugurelui nu este doar o sărbătoare a recoltei, ci și un eveniment cu un impact semnificativ asupra economiei locale. Prin atragerea unui număr mare de vizitatori și promovarea produselor locale, festivalul contribuie la creșterea vizibilității producătorilor autohtoni de struguri și la stimularea turismului în regiune,” spune Consiliul raional Cimișlia.