
O serie de sesiuni informative cu genericul „Europa acasă: Rolul autorităților locale în avansarea integrării europene” a fost lansată pe 16 iulie curent, la Chișinău, pentru a încuraja primarii din diferite regiuni ale Republicii Moldova să identifice și să propună modalități concrete prin care administrațiile publice locale pot sprijini procesul de integrare europeană.
Primul eveniment, care a reunit circa 50 de primari, marchează debutul unei serii de sesiuni desfășurate în perioada iulie–septembrie, organizate la inițiativa proiectului moldo-suedez PACE Local: Autorități publice locale, Implicare Cetățenească, în parteneriat cu Congresul Autorităților Locale din Moldova (CALM). La discuții participă și reprezentanți ai Delegației Uniunii Europene în Republica Moldova și ai Biroului pentru Integrare Europeană, care susțin un dialog activ și constructiv privind implicarea autorităților locale în acest proces.
Prin aceste sesiuni, organizatorii își propun să sublinieze rolul esențial pe care îl joacă autoritățile locale în atingerea obiectivelor prioritare ale Republicii Moldova: buna guvernare, modernizarea administrației publice, creșterea calității serviciilor publice și apropierea standardelor locale de cele europene.
Pe parcursul întâlnirilor sunt abordate teme precum: contribuția autorităților locale la procesul de negociere cu Uniunea Europeană, responsabilitățile acestora în implementarea cerințelor și standardelor europene, implicarea comunităților în preluarea bunelor practici europene, precum și accesarea fondurilor disponibile prin instrumente de preaderare.
Patricia Varzari, coordonatoarea proiectului PACE Local, a menționat că aceste discuții urmăresc identificarea priorităților comunităților locale, astfel încât acestea să poată beneficia de sprijin eficient, inclusiv prin asistență tehnică și financiară, oferită prin proiectul PACE Local, implementat de Asociația Suedeză a Autorităților Locale și Regiunilor (SALAR), cu sprijinul Agenției Suedeze pentru Dezvoltare și Cooperare Internațională (SIDA).
La rândul său, Tatiana Badan, președinta CALM și primara comunei Selemet, a mulțumit Suediei pentru sprijinul constant acordat autorităților publice locale în procesul de aderare la UE. „În rezultatul acestei inițiative vom îmbunătăți sistemul administrativ local, vom dezvolta servicii de calitate și ne vom pregăti să aplicăm la proiecte de preaderare. Astfel vom crea Europa acasă”, a subliniat Tatiana Badan.
Sesiunile „Europa acasă: Rolul autorităților locale în avansarea integrării europene” continuă în lunile următoare, încurajând primarii din întreaga țară să devină promotori activi ai reformelor și să contribuie la aducerea valorilor europene cât mai aproape de cetățeni.