Elevii din instituțiile de învățământ preuniversitar din Republica Moldova pot participa la luarea de decizii în repartizarea unei părți din bugetul școlii pentru problemele identificate în instituția în care învață.
Ei pot participa la identificarea necesităților din școală, genera idei de soluționare a acestora, elabora proiecte, vota și asista la realizarea lor. Acest instrument de educație și implicare civică a elevilor în viața instituției este parte a Programului „Bugetarea Participativă în Școli”, realizat de Asociația Promo-LEX cu suportul financiar al Agenției Statelor Unite pentru Dezvoltare Internațională (USAID), în colaborare cu Ministerul Educației și Cercetării al Republicii Moldova și Centrul de Instruire Continuă în Domeniul Electoral.
În acest scop, în perioada 2022-2024, Programul de bugetare participativă va fi implementat în 10 instituții de învățământ din țară. Pentru realizarea acestuia și selectarea instituțiilor participante, Asociația Promo-LEX și Ministerul Educației și Cercetării au semnat un Memorandum de Înțelegere.
Potrivit documentului semnat, bugetarea participativă este o metodă eficientă de luare a deciziilor democratice care dezvoltă înțelegerea bugetelor școlare, încurajează liderismul elevilor, direcționează fondurile către nevoile stringente și ideile inovatoare și îi ajută pe elevi să aprecieze democrația și implicarea civică.
Sunt eligibile să participe la program instituțiile de învățământ secundar (gimnazii și licee), instituțiile de învățământ profesional tehnic (școli profesionale, colegii, centre de excelență), instituțiile de învățământ special (instituție specială, școală auxiliară), precum și instituțiile din stânga Nistrului, aflate în subordinea Ministerului Educației și Cercetării al Republicii Moldova, atât cele publice, cât și cele private.
Școlile vor fi selectate pe bază de concurs public. Pentru prima rundă de implementare din anul 2022 vor fi selectate 5 instituții de învățământ. Pentru a doua rundă de implementare din anul 2023 vor fi selectate alte 5 instituții de învățământ.
Asociaţia Promo-LEX va organiza activități de instruire și mentorat pentru instituțiile de învățământ participante, va asigura documentarea și logistica implementării programului și va susține financiar școlile selectate sub formă de granturi mici. Totodată, Ministerul Educației și Cercetării al Republicii Moldova va susține implementarea programelor de bugetare participativă în școli și va încuraja instituţiile de învăţământ să se implice în activitățile Ministerului.
Potrivit organizatorilor, implementarea programelor de bugetare participativă în școli oferă elevilor o experiență pozitivă de implicare civică, consolidează comunitatea școlară și relația între elevi și administrație, dar și dezvoltă un șir de abilități la participanți.
Programul „Bugetarea Participativă în Școli” este implementat în cadrul Programului „Democrație, Transparență și Responsabilitate”, realizat de către Asociația Promo-LEX cu suportul financiar al Agenției Statelor Unite pentru Dezvoltare Internațională (USAID).