Pe 25 august 2020, a avut loc, în format online, ședința Consiliului Interstatal pentru problemele protecției juridice și apărării proprietății intelectuale, sesiunea a X-a.
La eveniment au participat reprezentanți plenipotențiari și reprezentanți ai oficiilor de proprietate intelectuală, precum și ai altor autorități cu responsabilități în domeniul PI din Republica Armenia, Republica Belarus, Republica Kazahstan, Republica Kîrgîzstan, Federația Rusă, Republica Moldova, Republica Uzbekistan și Republica Tadjikistan, dar și reprezentanți ai Comitetului Executiv al CSI și al Comisiei Economice a CSI.
De asemenea, în calitate de observatori, la reuniune au fost prezenți reprezentanți ai Organizației Mondiale a Proprietăţii Intelectuale (OMPI) și Organizației Eurasiatice de Brevete (OEAB).
În acest an, Republica Moldova a deținut președinția Consiliului Interstatal, fiind prezentă la eveniment cu o delegație compusă din reprezentanți ai Agenției de Stat pentru Proprietatea Intelectuală (AGEPI), dar și ai Ministerului Afacerilor Interne și ai Serviciului Vamal.
În deschiderea evenimentului, Directorul general al AGEPI, Viorel Iustin, a menționat că: „Pentru noi este o onoare să deținem președinția Consiliului Interstatal. În realitățile actuale, înțelegem din ce în ce mai mult importanța proprietății intelectuale nu numai ca un element important al economiei bazate pe cunoaștere și relații de piață, ci și ca un motor care determină în mare măsură bunăstarea socială și culturală și ne permite să depășim chiar și cele mai dificile circumstanțe neprevăzute, precum pandemia COVID-19. Consiliul Interstatal ne permite să identificăm, în comun, cele mai optime soluții pentru problemele existente ale funcționării sistemului de protecție a proprietății industriale.”
În conformitate cu agenda de lucru, la ședința Consiliului Interstatal au fost abordate mai multe subiecte ce țin de domeniul protecției și respectării drepturilor de proprietate intelectuală (DPI). Participanții la reuniune au abordat o serie de aspecte importante ce vizează colaborarea regională în domeniul protecției și respectării DPI, inclusiv măsurile realizate de către acestea întru combaterea încălcărilor drepturilor de proprietate intelectuală, inclusiv în mediul digital, precum și cu privire la punerea în aplicare a Planului de acțiuni pentru implementarea celei de-a treia etape (2016 – 2020) a Strategiei de dezvoltare economică a Comunităţii Statelor Independente până în anul 2020.
Părțile au realizat un schimb de informații și opinii referitor la măsurile întreprinse în vederea depășirii consecințelor negative ale pandemiei COVID-19. Totodată, statele membre au discutat și au luat decizii privind prioritățile activității Consiliului în următoarea perioadă, inclusiv implicarea acestuia la perfecționarea cadrului legislativ în domeniu de competență la nivel regional, dar și contribuția Consiliului și a statelor membre la edificarea sistemului de evaluare a PI în regiune, perfecționarea și instruirea cadrelor etc.
În final, statele membre au decis unanim prelungirea președinției Republicii Moldova în cadrul Consiliului Interstatal pentru încă un mandat.
În încheiere, Viorel Iustin, Directorul general al AGEPI, a mulțumit celor prezenți pentru participare și pentru încrederea privind prelungirea președinției Republicii Moldova în cadrul Consiliului Interstatal cu încă un an. „Echipa AGEPI va face tot ceea ce este necesar pentru a justifica responsabilitatea încredințată în astfel de situații fără precedent”, a subliniat Viorel Iustin.
De menţionat că, prima reuniune a Consiliului Interstatal pentru problemele protecției juridice și apărării proprietăţii intelectuale a avut loc în anul 2012, în Kîrgîzstan.
Consiliul Interstatal a fost creat în baza Acordului privind colaborarea în domeniul respectiv și crearea Consiliului Interstatal pentru problemele protecției juridice și apărării proprietăţii intelectuale, semnat la 19 noiembrie 2010, în or. Sankt Petersburg.
Acordul menționat a fost aprobat prin Hotărârea Guvernului Republicii Moldova nr. 442 din 16.06.2011 și a fost transmis Parlamentului spre informare.
Din componenţa Consiliului Interstatal fac parte reprezentanți ai 9 state semnatare ale Acordului: Republica Armenia, Republica Belarus, Federația Rusia, Republica Kazahstan, Republica Kîrgîzstan, Republica Moldova, Republica Tadjikistan, Ucraina, Republica Uzbekistan.
Acordul are drept scop primordial coordonarea activității comune de perfecționare a sistemului interstatal pentru protecția și apărarea proprietăţii intelectuale și de contracarare a infracțiunilor în domeniul proprietăţii intelectuale.
Cristina Pendea