În medie, pe lună, o persoană achită 155 de lei pentru lumină, ceea ce înseamnă aproximativ 1928 de lei anual. Tehnologiile nu au stat pe loc și astăzi, avem mai multe alternative ce ne-ar ajuta să economisim și mai mult pe factura de energie electrică. De aceea, la procurarea becurilor este foarte important să fim atenți la eticheta energetică.
Obiectivul principal al unei etichete energetice este de a informa consumatorii cu privire la costurile operaționale ale aparatelor de uz casnic per categorie de aparat și totodată, impactul pe care îl au acestea asupra mediului. Clasele de eficiență energetică pentru corpurile de iluminat sunt de la E la A+++.
Reamintim că, Agenția pentru Eficiență Energetică este autoritatea administrativă în subordinea Ministerului Economiei și Infrastructurii și are misiunea de a implementa politica de stat în domeniul eficienței energetice, performanței energetice a clădirilor, precum și a valorificării surselor de energie regenerabilă, inclusiv prin atragerea și gestionarea resurselor financiare în vederea finanțării proiectelor în domeniile respective într-un mod durabil din punct de vedere al mediului înconjurător și a schimbărilor climatice.
sursa: aee.gov.md