
La 18 aprilie 2022, la solicitarea Inspectoratului de Poliție Ștefan Vodă, președintele raionului, Vasile Maxim a convocat Comisia de lucru pe problemele minorilor în scopul implicării tuturor serviciilor conform competenței în activitățile de sensibilizare, informare și prevenire a cazurilor de implicare a copiilor minori în diferite situații de risc, accentul fiind pus pe abandonul școlar și de domiciliu, informează PROVINCIAL.
Astfel, cei prezenți au abordat temele: de abandon școlar și de domiciliu, de aplicare a violenței asupra minorilor, de securitate în mediul școlar, implicării minorilor în infracțiuni și serviciile prietenoase copiilor.
În context, Andrei Trofimov, comisar principal, șef al IP și Vasile Poloboc, comisar principal, șef al secției securitate publică al IP, au informat despre cazurile cu implicarea minorilor pe perioada trimestrului I din anul curent care, în comparație cu anii precedeni, sunt în puțină scădere. Și acest fapt, după cum s-a menționat, se datorează implicări și conlucrării strânse a serviciilor.
Andrei Trofimov, șef IP, a informat despre Planurile comune și Acordurile de colaborare între Inspectoratul de Poliție și servicii și la rezultatele evidente a lucrului în grup: Inspectoratul de Poliție, Direcția generală educație și Direcția generală asistență socială și protecție a familiei. A subliniat rezultatele colaborării cu psihologul DGE, cu ajutorul căruia au fost descoperite un șir de infracțiuni (în special cu caracter de violență asupra minorilor).
“Totuși, problema copiilor are loc de a fi, în condițiile existenței factorilor violenței în familie, comportamentului antisocial și neglijenței din partea părinților, specificului de vârstă al minorilor (,,Vreau să fiu liber,,), influienței semenilor, etc.
În prezent, la evidență în IP Ștefan Vodă se află 27 de copii minori. Lucrul cu aceștia și semenii lor, se duce în permanță. În lunile martie-aprilie, conform planului aprobat, angajații IP au mers în institutuțiile de învățământ cu mesaje concrete și au realizat întruniri de informare cu elevii. Asemenea activități vor continua. La fel, se planifică a organiza ședințe de lucru cu directorii instituțiilor de învățământ și cu părinții”, spun autoritățile.
Vasile Maxim, președintele raionului, a susținut actualitatea problemelor discutate și necesitatea de a continua munca în comun a serviciilor competente, precum și a autorităților publice locale pentru a minimaliza, de dorit chiar eradica cazurile de abandon școlar/de domiciliu, a violenței asupra copiilor și implicării minorilor în infracțiuni.
Pe parcurs, membrii Comisiei au venit cu propuneri concrete în acest sens.
Vasile Poloboc, șef secție securitate publică al IP, a informat despre intenția IP de a înainata demersuri în adresa Consiliilor locale cu propunerile de a organiza ședințele comune ale Comisiilor locale pe problemele minorilor cu participarea părinților și asistenților sociali, reieșind din faptul că deseori apar situații în care copii și părinții își cunosc drepturile, însă uită de obligațiuni. Din aceste considerente, se intenționează a ține discuții asupra drepturilor, obligațiunilor, dar și despre sancțiunile urmare încălcării/nerespectării obligațiunilor personale și a drepturilor altora.
Vladimir Baligari, vicepreședintele raionului a propus de a organiza ședințe comune în special cu prezența minorilor predispuși la comiterea delictelor și anume cu părinții acestora. Având în vedere că, la organizarea ședințelor părintești în instituțiile de învățământ se prezintă membrii familiilor în care nu există problemele discutate la zi.
Raisa Burduja, șefa DGE, a venit cu propuneri referitor la activitatea psihologului școlar în lucrul cu copiii predispuși la delicvențe juvenile și la aspectele conlucrării cu copii problematici în instituțiile de educație.
Aurica Cebotari, șefa DGASPF, s-a expus asupra cadrului normativ care prevede participarea părinților, cât și serviciilor competente la toate nivelele de vârstă și dezvoltare a copiilor. Implicarea acestora e necesară, căci educația corectă va fi doar atunci, când copilul este supravegheat și educat din fașă, cu participarea tuturor factorilor sociali.
Valentina Uța, șefa DCTST, a venit cu inițiativa de a implica copiii și tinerii în activități extrașcolare, culturale, ale centrelor de artizanat, în dependență de abilitățile acestora, astfel sustrăgându-i de la acțiuni negative.
În constatare, problemele minorilor discutate în cadrul ședinței, fiind o consecință directă sau mediatică în care funcționează familia, școala și diferite mecanisme de socializare, necesită o abordare multidisciplinară cu implicarea tuturor factorilor sociali competenți și o atenție deosebită.