Cetățenii mai multor sate de pe traseul R-4 cuprinse între localitățile Criuleni și Hrușova, inclusiv, au obosit deja de circulația camioanelor de mare tonaj prin localități după ce podul situat pe drumul M1 Frontiera cu România-Leușeni-Chișinău-Dubăsari-frontiera cu Ucraina km 108+970 a intrat în reparații, la finele lunii iulie 2021, informează PROVINCIAL cu referire la estcurier.md.
La începutul lunii octombrie 2021, alertați de faptul că nu observă lucrări la pod și în opinia lor asta ar însemna o tărăgănare a acestora, respectiv, o potențială prelungire a termenului de execuție a lucrărilor, pe internet a circulat o petiție a locuitorilor acestor sate, pe care oamenii o semnau adâugând numele la comentarii și localitatea.
În special, semnatarii petiției atenționau Ministerul Infrastructurii și Dezvoltării Regionale, în a cărui adresă intenționau să o depună, că demontarea podului vechi a durat peste trei luni, că lucrările se desfășoară cu întreruperi semnificative de timp, că mașinile de mare tonaj circulă prin sate cu viteză peste prevederile regulamentului rutier și acest fapt provoacă vibrații a solului, respectiv, le crapă pereții caselor. Petiționarii invocau și alte efecte negative a devierii traficului de mașini mari de pe traseul M1 pe R-4, și anume pericol de accidente, pentru că el este un traseu îngust și neadaptat pentru mașini de mare tonaj, distrugerea îmbrăcămintei rutiere, denivelarea acesteia, care în ultimii 40 de ani nu a fost reparat capital niciodată, doar plombat.
Aceeași problemă au abordat-o și primarii câtorva localități din șirul celor afectate de decizia de deviere a traficului camioanelor. Sergiu Istrati, primarul s. Slobozia-Dușca, ne-a informat că a adresat în comun cu primarele din Onițcani și Boșcana, un demers către Administrația de Stat a Drumurilor în care au atenționat asupra incomodităților și pericolelor create de situație. În special, primarul din Slobozia-Dușca invoca viteza mare a vehiculelor, care ar fi normal să fie prin sat în limitele impuse de Regulamentul circulației rutiere, și atunci nu vor exista vibrații și fisuri în pereții construcțiilor.
Administrația de Stat a Drumurilor a răspuns, că redirecționarea mașinilor este unica soluție în acest caz, din cauza reliefului în locul unde se află podul reparat. Construcția unei căi provizorii de acces peste râul Ichel la aceeași înălțime cu podul reparat ar însemna cheltuieli comparabile cu construcția deja începută. Prin urmare, unica soluție este ”deschiderea Dvs și locuitorilor satelor Slobozia-Dușca, Onițcani și Boșcana față de necesitățile drumarilor care vor depune efort maxim pentru a finaliza lucrările de reparație a podului în termen cât mai restrâns”…
Perioada de execuție a lucrărilor: 19 iulie 2021 – iunie a anului 2022.
sursa: estcurier.md