Pe 28 iulie 2015, în cadrul Ministerului Sănătăţii s-a dat startul discuţiilor publice cu referire la campania regională “Vocea Tinerilor”.
Evenimentul a fost organizat de către asociația „Generația cu Inițiativă”, în parteneriat cu Ministerul Sănătății al Republicii Moldova și Oficiul Regional pentru Europa de Est și Asia Centrală UNFPA, Fondul ONU pentru Populație și face parte din Campania Regională “Vocea Tinerilor – Decideți prioritățile viitoare ale dezvoltării” lansată pentru perioada Noiembrie 2014 – Septembrie 2015.
În cadrul campaniei, peste 3 000 de tineri din 37 de localități din Republica Moldova au expediat o carte poștală cu răspunsul lor la întrebarea “De ce tinerii trebuie să fie o prioritate pentru Guvern?”.
Pentru a valida propunerile tinerilor și pentru a le prezenta Guvernului sunt organizate 5 runde de dezbateri publice tematice: (1) sănătate, (2) educație, (3) angajare și voluntariat, (4) non-discriminare și (5) mediu, la care vor participa tineri, experți în domeniu, dar și factori de decizie.
Propunerile validate în cadrul discuțiilor publice urmează să fie incluse în lista obiectivelor durabile de dezvoltare, care vor fi prezentate de Guvernul Republicii Moldova la Summitul Organizației Națiunilor Unite în New-York pe 25-27 Septembrie 2015. Astfel, printre problemele identificate de tineri la capitolul sănătate se enumeră calitatea și accesibilitatea serviciilor medicale, îndeosebi în mediul rural, lipsa de încredere în medici, dar și lipsa informației obiective și cunoștințelor în domeniul sănătății și serviciilor medicale prietenoase tinerilor.
În urma discuțiilor au fost identificate următoarele soluții:
-tinerii să aibă acces la informația necesară privind sănătatea lor, inclusiv sănătatea sexual reproductivă și la servicii de sănătate prietenoase, indiferent de clasă socială sau statut;
-introducerea educației sexual-reproductive ca obiect obligatoriu în școli, fiind adaptat corespunzător vârstei și necesităților elevilor. Astfel tinerii ar putea să fie pregătiți și informați ca să înțeleagă responsabilitatea personală privind sănătatea lor;
-asigurarea suportul pentru Centrele de Sănătate Prietenoase Tinerilor, care au ca scop atât informarea tinerilor, cât și acordarea asistenței practice și psihologice.
Menţionăm că această campania regională are loc concomitent în 20 de țări din Europa de Est și Asia Centrală și are ca scop colectarea părerilor tinerilor cu privire la problemele cu care se confruntă, dar și soluțiile pe care le văd viabile. Asociația “Generația cu Inițiativă” este coordonatorul campaniei Regionale în Republica Moldova.
Elena Ivanov