În scopul ocrotirii sănătăţii populaţiei şi protecţiei mediului, Agenția de Mediu vine cu un apel către cetățeni și către autorităţile publice locale pentru a nu admite arderea anvelopelor – tradiție pentru zilele din ajunul sărbătorilor pascale.
Aspectul tradiţional al acestui ritual cunoscut sub numele de „Denii” a comportat de-a lungul timpului un mesaj de purificare prin organizarea unor ruguri care foloseau material lemnos şi resturi vegetale. În perioada contemporană acest aspect s-a transformat în unul de poluare, dat fiind faptul că se folosesc în calitate de material pentru ardere – anvelopele de cauciuc.
La arderea anvelopelor în atmosferă sunt emanate zeci de substanţe chimice periculoase, cancerigene. Printre acestea se numără monoxidul de carbon, oxizi de sulf și de azot, dioxine, furani, metale grele, benzen şi hidrocarburi aromatice policiclice, iar în funcţie de caracteristica şi direcţia vântului, aceste substanţe pot fi dispersate la distanţe mai mari de 160 km.
Dioxinele, fiind poluanți organici persistenți, sunt compuși chimici foarte toxici. Organismele vii acumulează dioxinele, iar absorbția sau acumularea chiar și a unei cantități foarte mici din ele duce la boli ale sistemului respirator și nervos sau chiar la desece. Pericolul special al acestora este că sunt extrem de rezistente la degradarea chimică și biologică, persistă în mediu timp de decenii și sunt transportate liber de-a lungul lanțurilor alimentare (alge – plancton – pești – oameni; sol – plante – erbivore – oameni).
Totodată, Agenția informează că, conform prevederilor art. 149 al Codului Contravențional, poluarea aerului atmosferic cu emisii de poluanţi ce au cauzat prejudicii, dacă această acțiune nu constituie infracțiune, se sancţionează cu amendă de la 24 la 36 de unităţi convenţionale aplicată persoanei fizice, cu amendă de la 210 la 300 de unităţi convenţionale aplicată persoanei juridice cu sau fără privarea, în ambele cazuri, de dreptul de a desfăşura o anumită activitate pe un termen de la 6 luni la un an.
Doina Munteanu