Astăzi se sărbătorește Ziua Mondială a Zonelor Umede, sub deviza „Zonele umede și schimbările climatice” și are scopul de a determina publicul larg să conștientizeze importanța conservării și utilizării raționale ale acestor zone, ca soluție împotriva schimbărilor climatice.
Zonele umede pot fi vulnerabile la schimbările climatice, fiind afectate de schimbările de temperatură, precipitații, creșterea nivelului mării și evenimente extreme. Zonele umede pot juca, de asemenea, un rol important în abordarea noastră în ceea ce privește atenuarea schimbărilor climatice și adaptarea la acestea, prin captarea și stocarea carbonului pentru a reduce gazele atmosferice cu efect de seră și pentru a asigura rezistența la pericole precum inundațiile, creșterea furtunilor și creșterea nivelului mării.
Republica Moldova a ratificat Convenţia asupra Zonelor Umede de Importanţă Internaţională, în special ca habitat pentru pasările acvatice prin Hotărârea Parlamentului nr. 504-XVI din 14 iulie 1999 şi a devenit membru al acestei Convenţii în iunie 2000 atunci cînd zona „Lacurile Prutului de Jos”, a fost inclusă în Lista zonelor umede de importanţă internaţională.
A doua zonă umedă acceptată de Secretariatul Convenţiei este reprezentată de aria naturală „Nistrul Inferior”, care cuprinde sectorul de luncă a Nistrului de Jos dintre comunele Copanca şi Palanca.
În septembrie 2005, în Lista zonelor umede de importanţă internaţională a fost inclusă zona „Unguri-Holoşniţa”.
În prezent avem 3 zone umede cu o suprafaţă totală de 94705 ha.
Dina Roșca