Proiectul de lege pentru modificarea Codului electoral și a Legii cu privire la statutul deputatului în Parlament a fost ieri înregistrat și transmis pentru expertizare Comisiei de la Veneția. Dezbaterile publice asupra proiectului vor începe în perioada imediat următoarea, nunță Direcția comunicare și relații publice a Parlamentului Republicii Moldova.
„Vom aduce argumente și vom avea mai multe dezbateri pentru a convinge colegii din Parlament. Partidele politice rămân un pilon important în viața politică. Excludem lista de partid și modalitatea prin care au apărut oamenii pe listă”, a declarat Președintele Parlamentului Andrian Candu într-o conferință de presă la care a prezentat principalele prevederi ale proiectului de lege care introduce sistemul uninominal de vot.
Potrivit documentului, se propune formarea a 101 circumscripții de vot, în funcție de principiile teritorial-demografice. Pentru diasporă va fi organizată înregistrarea prealabilă, iar circumscripțiile vor fi formate conform principiului de reprezentare proporțională. În regiunea din stânga Nistrului vor fi organizate alegeri atunci când autoritățile constituționale vor putea asigura organizarea unor alegeri democratice și corecte. Totodată, în Parlament vor fi alocate locuri pentru regiunea transnistreană.
Dacă proiectul va fi aprobat, candidații vor trebui să colecteze cel puțin o mie de semnături din circumscripția în care candidează și cazierul de integritate. Pentru accederea în Parlament este nevoie de majoritatea voturilor alegătorilor din circumscripție.
„Urmărim ca cetățenii să aibă mecanisme de control asupra reprezentanților lor. Actele de corupție sunt reduse la minim într-un asemenea sistem, deoarece deputatul va lucra pentru anumiți oameni și va răspunde în fața lor”, a comentat Președintele Parlamentului intenția de a acorda alegătorilor dreptul de a revoca mandatul. Potrivit proiectului, deputatul nu poate fi revocat în primul și ultimul an de mandat. Pentru revocare este nevoie ca, în cadrul referendumului, propunerea să fie susținută de cel puțin 50% din numărul alegătorilor din circumscripție sau nu mai puțin decât numărul alegătorilor care au votat pentru respectivul deputat.
Proiectul va intra în procedură de vot după dezbateri publice cu experți și societatea civilă, precum și după avizarea inițiativei de Comisia de la Veneția.
Elena Ivanov