
Comuna Jucu din județul Cluj, Transilvania, România, formată din 5 sate și atestată documentar la 1325, și unul din cele mai vechi sate din raionul Criuleni, Mașcăuți, atestat la 1436, au semnat acord de înfrățire.
Potrivit estcurier.md, o delegație de la Mașcuți a fost găzduită de primarul din Jucu, Valentin-Dorel Pojar, și colegii dumisale, pe data de 22 august 2026. Din partea mășcăuțenilor, delegația a inclus pe primara Aurelia Morărescu, deputatul Valeriu Carțîn, ex-primar, și Aurelia Salicov, antreprenoare și băștinașă din Mașcăuți.
Aurelia Morărescu, primara satului Mașcăuți, ne-a comunicat că deși anterior au mai fost câteva încercări de a stabili înfrățiri cu localități din România, nici una nu s-a soldat până acum cu succes, astfel că acordul de înfrățire cu Jucu este primul de acest fel pentru Mașcăuți.
„Dna Aurelia Salicov s-a întâlnit la un forum cu dl primar din Jucu, la sfârșitul lunii iulie, la Chișinău, și de aici a pornit. Noi am transmis către partea română scrisoarea de intenție, ei au fost la Chișinău, au venit și la Mașcăuți, să ne cunoască, apoi au discutat în consiliul comunal, după care au obținut avizele necesare din partea ministerelor române și am semnat acordul de colaborare”, descrie dna Morărescu procesul.
Delegația din Republica Moldova, care a mers la Jucu, a vizitat toate cele cinci localități ale comunei, a participat la Ziua Comunei Jucu, unde au putut contempla portul popular și tradițiile locale. Mășcăuțenii au asistat și la inaugurarea extensiei la clădirea actuală a primăriei din Jucu, construită recent. Aurelia Morărescu a mai spus că părțile au punctat, în discuții, unele direcții în care cele două comune ar putea iniția colaborări, dar că acestea ar ține, cel mai probabil, de anul viitor.
Primarul de Jucu, care este una dintre cele mai prospere comune din România, a declarat unui post local de televiziune, că înfrățirea este importantă pentru comuna pe care o administrează, că le-a arătat oaspeților de la Mașcăuți proiectele pe care a reușit să le implementeze în cele cinci localități.
„Noi mai avem o înfrățire cu Republica Moldova și dorim să-i sprijinim cu tot ce putem noi, ca să fie și dânșii integrați în comunitatea europeană, să facem schimburi atât culturale, cât și pe zona de educație, pe orcie canale. Și noi am fost la ei, și au un suflet mare acești frați ai noștri moldoveni, încât ne dorim să-i avem cât mai aproape și, într-un final, să putem să ne unim, zic eu, și să întregim România Mare”, a declarat Valentin-Dorel Pojar.
Consilierii din Jucu au aprobat proiectul hotărârii despre înfrățirea celor două localități pe data de 27 iulie 2026, cu 13 voturi „pro” și zero voturi „împotrivă”. Consilierii mășcăuțeni în aceeași zi de 27 iulie au împuternicit-o pe Aurelia Morărescu să poarte negocieri și să se implice în elaborarea proiectului de acord de înfrățire cu partea română, după care urmează să-l aprobe sau să-l respingă, dacă va fi cazul, într-o ședință următoare.
Acordurile de înfrățire constituie temei juridic pentru primăriile din cele două țări să aplice la proiecte comune și să obțină finanțe pentru ele din diferite fonduri, inclusiv din bani europeni, destinați dezvoltării proiectelor sociale sau și economice.
sursa: estcurier.md



















