
La Bălți vor avea loc consultări publice privind modificarea tarifului pentru evacuarea deșeurilor. Potrivit deciziei adoptate, consultările urmează să se desfășoare în perioada 19 octombrie – 19 noiembrie 2026.
Directorul interimar al ÎM „DRCD”, Serghei Rubțov, a invitat toți locuitorii interesați să participe la discuții și să-și exprime propunerile și obiecții. Dumnealui a amintit că tariful pentru evacuarea deșeurilor nu a fost revizuit timp de opt ani, iar în 2018 a fost chiar redus. Potrivit lui Serghei Rubțov, tariful actual nu acoperă cheltuielile reale ale întreprinderii pentru prestarea serviciului, fapt ce ar putea duce, în perspectivă, la stagnarea activității întreprinderii și ar putea pune în pericol continuitatea serviciului de evacuare a deșeurilor.
„În urma discuțiilor, am ajuns la concluzia că revizuirea tarifului este necesară pentru a asigura funcționarea stabilă a întreprinderii. În cadrul consultărilor publice, toate observațiile și propunerile locuitorilor vor fi luate în considerare și incluse în procesul-verbal. În urma discuțiilor, vom încerca să stabilim un tarif cât mai accesibil și justificat pentru locuitori”, a menționat Serghei Rubțov.
Acesta a precizat, de asemenea, că pregătirile pentru desfășurarea consultărilor sunt aproape finalizate și a îndemnat locuitorii să participe activ la dezbaterea unui subiect important pentru întregul municipiu.



















