
La 16 august curent, satul Vîprova din comuna Puțintei a îmbrăcat haine de sărbătoare, marcând 𝟱𝟵𝟬 𝗱𝗲 𝗮𝗻𝗶 𝗱𝗲 𝗹𝗮 𝗽𝗿𝗶𝗺𝗮 𝗮𝘁𝗲𝘀𝘁𝗮𝗿𝗲 𝗱𝗼𝗰𝘂𝗺𝗲𝗻𝘁𝗮𝗿ă. Evenimentul a adunat numeroși locuitori ai satului, oaspeți din localitățile învecinate, precum și fii ai comunei Puțintei care muncesc departe de baștină, dar au ales să petreacă această zi importantă acasă, alături de familie și de comunitatea din care provin.
La sărbătoare au participat 𝗽𝗿𝗲ș𝗲𝗱𝗶𝗻𝘁𝗲𝗹𝗲 𝗿𝗮𝗶𝗼𝗻𝘂𝗹𝘂𝗶 𝗢𝗿𝗵𝗲𝗶, 𝗩𝗮𝗹𝗲𝗻𝘁𝗶𝗻 𝗨𝗻𝗰𝘂, 𝗽𝗿𝗶𝗺𝗮𝗿𝘂𝗹 𝗰𝗼𝗺𝘂𝗻𝗲𝗶 𝗣𝘂ț𝗶𝗻𝘁𝗲𝗶, 𝗜𝗼𝗻 𝗖𝗲𝗹𝗮𝗻, 𝗺𝗶𝗻𝗶𝘀𝘁𝗿𝗮 𝗙𝗶𝗻𝗮𝗻ț𝗲𝗹𝗼𝗿 𝗮 𝗥𝗲𝗽𝘂𝗯𝗹𝗶𝗰𝗶𝗶 𝗠𝗼𝗹𝗱𝗼𝘃𝗮, 𝗩𝗶𝗰𝘁𝗼𝗿𝗶𝗮 𝗕𝗲𝗹𝗼𝘂𝘀, și ș𝗲𝗳𝗮 𝗦𝗲𝗰ț𝗶𝗲𝗶 𝗖𝘂𝗹𝘁𝘂𝗿ă 𝗮 𝗿𝗮𝗶𝗼𝗻𝘂𝗹𝘂𝗶 𝗢𝗿𝗵𝗲𝗶, 𝗘𝗹𝗲𝗻𝗮 𝗚𝘂𝗹𝗲𝗿.
Adresându-se comunității, președintele raionului Orhei, a subliniat că, aniversarea satului reprezintă un moment de recunoștință față de generațiile care au păstrat și au transmis mai departe valorile acestei localități:
„Cei 590 de ani înseamnă aproape șase secole de istorie, muncă și tradiții. Vîprova trăiește prin oamenii săi – prin cei care muncesc aici, prin vârstnicii care păstrează memoria satului, prin tineri și prin cei plecați peste hotare, care nu uită de casa părintească. Vă felicit și vă asigur că Consiliul Raional Orhei va susține inițiativele care contribuie la dezvoltarea comunității.”
În semn de înaltă apreciere pentru păstrarea tradițiilor, promovarea valorilor locale și contribuția generațiilor de locuitori la dezvoltarea raionului Orhei, președintele Valentin Uncu a conferit satului Vîprova 𝗗𝗶𝗽𝗹𝗼𝗺𝗮 𝗱𝗲 𝗢𝗻𝗼𝗮𝗿𝗲 𝗮 𝗖𝗼𝗻𝘀𝗶𝗹𝗶𝘂𝗹𝘂𝗶 𝗥𝗮𝗶𝗼𝗻𝗮𝗹 𝗢𝗿𝗵𝗲𝗶.
Primarul comunei Puțintei, 𝗜𝗼𝗻 𝗖𝗲𝗹𝗮𝗻, a mulțumit tuturor celor care s-au implicat în pregătirea sărbătorii și celor care contribuie constant la dezvoltarea localității:
„Această sărbătoare ne demonstrează că Vîprova este o comunitate unită. Mulțumesc locuitorilor, organizatorilor și reprezentanților diasporei care, deși se află departe, rămân aproape de sat prin ajutorul și implicarea lor.”
Ministra Finanțelor, 𝗩𝗶𝗰𝘁𝗼𝗿𝗶𝗮 𝗕𝗲𝗹𝗼𝘂𝘀, a felicitat comunitatea, evidențiind importanța legăturii dintre oameni și localitatea natală:
„Faptul că atât de mulți oameni au revenit astăzi acasă arată că rădăcinile rămân puternice, indiferent de distanță. O comunitate se dezvoltă atunci când oamenii săi sunt uniți, implicați și păstrează dragostea pentru locurile natale.”
Șefa Secției Cultură a raionului Orhei, 𝗘𝗹𝗲𝗻𝗮 𝗚𝘂𝗹𝗲𝗿, a apreciat rolul Casei de Cultură în păstrarea identității comunității:
„Cultura este cea care adună oamenii și menține vie memoria satului. Prin cântec, dans și obiceiuri, valorile moștenite de la înaintași sunt transmise generațiilor tinere.”
Un cuvânt aparte de mulțumire și recunoștință a fost adresat gazdei evenimentului, 𝗘𝗱𝘂𝗮𝗿𝗱 𝗦𝗼𝗿𝗼𝗰𝗲𝗮𝗻, șeful Casei de Cultură din satul Vîprova, pentru implicare, dăruire și efortul depus în organizarea sărbătorii.
La rândul său, domnul Eduard Sorocean a mulțumit autorităților, artiștilor, locuitorilor și reprezentanților 𝗱𝗶𝗮𝘀𝗽𝗼𝗿𝗲𝗶, care sprijină activitatea Casei de Cultură și contribuie la păstrarea vieții culturale a satului.
𝗣𝗿𝗼𝗴𝗿𝗮𝗺𝘂𝗹 𝘇𝗶𝗹𝗲𝗶 a inclus întreceri tradiționale de trântă, în cadrul cărora au fost oferite drept premii un berbec, un iepure și un cocoș, precum și o competiție de skandenberg destinată doritorilor de a-și măsura puterile într-o atmosferă sportivă. Tuturor participanților la această sărbătoare le-au fost oferite gratuit frigărui, limonade și bucate tradiționale pregătite cu drag la foc liber într-o zonă special amenajată.
Atmosfera de sărbătoare a fost completată de un spectacol artistic susținut de 𝗜𝗼𝗻 𝗖𝗿𝗲𝗰𝗶𝘂𝗻 ș𝗶 𝗧𝗮𝗿𝗮𝗳 𝗣𝗿𝗲𝗺𝗶𝘂𝗺, 𝗩𝗮𝗹𝗲𝗿𝗶𝘂 𝗖𝗼𝗿𝗻𝗲𝗮, 𝗖𝗮𝗿𝗼𝗹𝗶𝗻𝗮 𝗣𝗿𝗲𝗽𝗲𝗹𝗶ță, iar partea artistică a fost moderată de Directorul Palatului de Cultură „Andrei Suruceanu” din Orhei, Artistul Emerit al Republicii Moldova, 𝗔𝘃𝗲𝗹𝗶𝗻 𝗧𝗮𝗯𝗮𝗿𝗰𝗲𝗮, care a oferit publicului o atmosferă inedită, demnă de o sărbătoare jubiliară.
Sărbătoarea celor 590 de ani a demonstrat încă o dată că adevărata putere a satului Vîprova se află în oamenii săi, în tradițiile păstrate și în legătura dintre cei rămași acasă și cei plecați departe de satul natal.







































