
Inspectorii de mediu din Călărași au depistat două cazuri de nerespectare a obligației legale privind combaterea buruienii ambrozia (Ambrosia artemisiifolia), unul în orașul Călărași și altul în localitatea Hîrjauca.
În urma verificărilor efectuate, au fost întocmite două procese-verbale cu privire la contravenție, în conformitate cu prevederile Codului contravențional al Republicii Moldova. Persoanelor responsabile le-au fost aplicate sancțiuni contravenționale sub formă de amendă, în cuantum de 900 de lei și, respectiv, 600 de lei.
Inspectoratul pentru Protecția Mediului reamintește că proprietarii și deținătorii de terenuri au obligația legală de a identifica și combate ambrozia înainte de perioada de înflorire, pentru a preveni răspândirea polenului alergen și a reduce riscurile asupra sănătății populației și asupra mediului.
Potrivit legislației în vigoare, neîndeplinirea măsurilor de combatere a ambroziei constituie contravenție și poate fi sancționată cu amenzi de până la 1.500 de lei pentru persoanele fizice și de până la 6.000 de lei pentru persoanele juridice.
Inspectoratul pentru Protecția Mediului îndeamnă toți proprietarii și deținătorii de terenuri să manifeste responsabilitate și să întreprindă, în timp util, măsurile necesare pentru combaterea ambroziei, contribuind astfel la protejarea sănătății publice și la menținerea unui mediu curat și sigur pentru întreaga comunitate.



















